Your Weekly Dose Of Rock

Hey, rockaholics! Iată ce s-a mai întâmplat în lumea rockului săptămâna aceasta.

Salutare, prieteni ai rockului! 

Trece și săptămâna aceasta, așa că ne uităm cu bucurie în calendar la programul din weekend! Totuși, nu înainte de a revizita cele mai importante titluri ale săptămânii, pe care le-am discutat pe larg, pe site-ul nostru.

Nicko McBrian, toboșarul Iron Maiden, se retrage din a mai face turnee, Guns N'Roses a anunțat turneul „Night Train” din 2025, Habitat For Humanity a inițiat campania „Be my rock”, alături de Rock FM și Jack White extinde turneul „No Name”.  

Anunțul lui Nicko McBrain, unul dintre cei mai longevivi componenți Iron Maiden, a venit în acest weekend, după un concert pe care trupa l-a avut în São Paulo. Decizia vine după ce McBrain a suferit un accident vascular cerebral în 2023, ceea ce i-a afectat capacitatea de a interpreta unele dintre piesele complexe ale trupei.



„Night Train” va lua startul pe 23 mai în Arabia Saudită și se va încheia în iulie, la Wacken, cu opriri, cel mai aproape de noi în Bulgaria, Serbia, Ungaria sau prezențe pe Wembley sau la festivalurile Firenze Rocks și Luxembourg Open Air. Datele le găsiți în articol!


Jack White a dezvăluit că va susține concerte în Franța, Olanda și Regatul Unit în februarie și martie, începând cu trei spectacole la Paris.


„Be my rock”, campania Habitat For Humanity și Rock FM

„Be my rock” este o inițiativă realizată de Habitat For Humanity în colaborare cu Rock FM, prin care ți se reamintește că donația ta este o piatră pusă la temelia viitorului copiilor, familiilor și comunităților lor.

Dacă donezi cinci euro pe lună, trimițând un mesaj la 8835 cu textul „Habitat” sau donezi direct pe site-ul Habitat For Humanity România, faci o captură de ecran și o trimiți pe WhatsApp la 0729 001 122 (numărul Rock FM), ai șansa să îți asculți piesa preferată la „Morning Glory cu Răzvan Exarhu”. 




Web radios