Rock News

Kings of Leon a lansat „Split Screen”, un nou single de pe viitorul album

Single-ul lansat de Kings of Leon este al doilea extras de pe viitorul lor album de studio, „Can We Please Have Fun”, care se lansează pe 10 mai

După ce, la finalul lunii februarie, trupa Kings of Leon făcea un anunț consistent care includea veștile despre noul lor album de studio, un turneu mondial de promovare și un prim single de pe viitorul disc, acum, la final de martie, fanii au primit un nou extras de pe materialul care se va lansa integral pe 10 mai. Piesa se numește Contrar primului single, „Mustang”, care are un sunet dinamic care amintește de sound-ul anilor ’80, „Split Screen” e genul de piesă introspectivă care dă un indiciu despre profunzimea celui de-al nouălea album din discografia formației.    

În timpul unui interviu acordat iHeart Radio, solistul grupului, Caleb Followill, a mărturisit că „Split Screen” e piesa pe care așteaptă cel mai tare să o cânte live dintre toate titlurile care se vor regăsi pe noul material discografic. Acesta își imaginează momentul din timpul concertelor ca pe un „frumos moment romantic” pentru fani. 

După lansarea albumului din 10 mai, Kings of Leon se pregătește pentru o serie consistentă de concerte care începe din Europa, pe 20 iunie, în Leeds, UK. Ulterior, în luna august, muzicienii vor ajunge pe continentul nord-american, unde vor române până în toamnă. 

Piesele de pe albumul „Can We Please Have Fun”:

1. ‘Ballerina Radio’ 

2. ‘Rainbow Ball’ 

3. ‘Nowhere To Run’ 

4. ‘Mustang’ 

5. ‘Actual Daydream’ 

6. ‘Split Screen’ 

7. ‘Don’t Stop The Bleeding’ 

8. ‘Nothing To Do’ 

9. ‘Television’ 

10. ‘Hesitation Generation’ 

11. ‘Ease Me On’ 

12. ‘Seen’