Rock News

Șuie Paparude acceptă provocarea Red Bull SoundClash 2024 și intră în luptă cu Connect-R

Pentru prima dată în România, rap-ul se ia la întrecere cu electro, la Red Bull SoundClash, pe 23 mai, la Romexpo. Connect-R și Șuie Paparude sunt artiștii care se pregătesc pentru cea mai creativă competiție muzicală: 2 scene față-n față, 4 runde provocatoare, 1 singur câștigător stabilit de public. Adrian Despot va fi MC-ul evenimentului, iar la pupitrul de DJ o vom revedea pe ZDA

Biletele Early Bird sunt disponibile pe redbull.ro/soundclash.


Cu fiecare ediție, Red Bull SoundClash surprinde tot mai mult prin diversitatea artiștilor care se duelează pe scenele roș-albastre. Dacă până acum nelipsitul rap s-a luptat pentru supremație cu pop-ul și rock-ul, cea de-a 6-a ediție a evenimentului aduce în prim-plan un nou gen muzical: electro. Șuie Paparude și Connect-R fac parte din universuri complet diferite din punct de vedere artistic, de la versuri și mesaj, până la ritm și estetică: Connect-R - o carieră solo, piese hip-hop și pop-dance care se împletesc armonios cu elemente de R&B. În contrast, Șuie Paparude, un trio cu o abordare experimentală în muzica electronică. Stilul lor alternative-new-wave explorează texturi sonore complexe. Se anunță un meci muzical și mai greu, dacă se poate, decât în edițiile precedente, cu probe dificile, menite să scoată din protagoniști tot ce-i mai bun la nivel creativ.

Înființată în 1993 de Mihai (Michi) Câmpineanu și Mihai (Dobrică) Dobre, trupa Șuie Paparude a adus un suflu nou prin stilul alternative-new-wave care aducea în România un produs muzical aliniat la scena de club din afara granițelor. Indiferent de generație și genul muzical preferat, toată lumea știe cel puțin o melodie de la Șuie Paparude. Au făcut muncă de pionierat într-un întreg spectru muzical, de la big beat, breakbeat și acid la jungle și drum & bass și continuă să fie referențiali în ceea ce privește soundul lor, la mai bine de 30 de ani de activitate. Debutul din 1995 cu hitul „La mare”, de pe albumul „Șuie Paparude”, a fost doar începutul unei călătorii muzicale fascinante. În 1997, au lansat „Salvează-te”, iar melodia „Iarba Verde de Acasă” a cucerit publicul printr-un videoclip regizat spectaculos de Tudor Giurgiu. În 2001, piesa „Ajutor” a fost inclusă în coloana sonoră a filmului hollywoodian „Inhabited”. În 2005, au câștigat premiul pentru cea mai bună piesă de club, la Nights Awards, cu „Pentru inimi”. Un an mai târziu, în 2006, deschideau concertul Depeche Mode de la București în fața a 40.000 de spectatori. În 2010 au lansat albumul “E suflet în aparat” și odată cu această lansare au adus și sunete noi. A fost și pentru prima dată când o trupă românească a decis să ofere gratuit albumul, care a putut fi descărcat de pe site-ul oficial al trupei. După succesul pieselor “Soundcheck”, „Cea mai bună zi” și “Moartea boxelor” au urmat alte lansări care au încântat și încântă publicul. În 2020 și-au bucurat fanii cu “Noul Album” și cu piese cu care cuceresc mulțimile în concerte și festivaluri, unde muzica lor răsună de fiecare dată într-o atmosferă incredibilă. Astăzi, Șuie Paparude înseamnă Michi, Dobrică și Cezar Stănciulescu (Junkyard) și orice întâlnire cu ei pe scenă este o experiență care nu trebuie ratată.

„Pentru noi, participarea la Red Bull SoundClash reprezintă o provocare muzicală. Este o ocazie de a explora noi stiluri pe care mai apoi să ne punem amprenta. Sperăm din toată inima ca publicul să fie plăcut surprins. Am aflat despre eveniment de la colegul nostru Bean, care s-a duelat cu Vița de Vie în cea de-a 3-a ediție. Am văzut acea ediție pe YouTube și am rămas plăcut surprinși de performanța ambelor trupe. Am primit propunerea cu interes, pentru că, așa cum spuneam, din punct de vedere muzical este o provocare. Avem ocazia să combinăm stilul nostru cu elemente din alte stiluri, pe care nu le-am abordat niciodată până acum”, spun membrii Șuie Paparude.

Aflați față-n față, pe două scene despărțite de fani și de un decibelmetru care înregistrează fiecare strigăt și bătaie din palme, pentru combatanți, Red Bull SoundClash este mai mult decât un concert obișnuit. Este o adevărată provocare ce-i determină să se reinventeze timp de 4 runde de foc, un meci dur care se joacă în fața celui mai exigent juriu: publicul.

RUNDA 1: THE COVER – Artiștii interpretează în stil propriu, pe rând, același hit internațional.

RUNDA 2: THE TAKEOVER – Connect-R începe o piesă din repertoriul personal, iar Șuie Paparude o preia din mers la jumătate și-o cântă în propriul stil. Apoi rolurile se inversează, timp de 4 piese.

RUNDA 3: THE CLASH – Artiștii interpretează 3 piese proprii în 3 stiluri muzicale diferite. 

RUNDA 4: THE WILDCARD – Cea mai așteptată probă a duelului, unde fiecare combatant scoate un  as din mânecă, adică aruncă în scenă un invitat surpriză, care poate schimba complet dinamica rezultatului final. 

În 2017, la prima ediție Red Bull SoundClash din România, CTC a învins Carla’s Dreams într-un show cu sala plină. În 2018, Grasu XXL a câștigat în fața Loredanei un meci disputat la sânge. În 2019, Vița de Vie a făcut un uluitor egal cu Subcarpați, o premieră absolută în istoria evenimentului la nivel global. În 2022, Irina Rimes și Spike au devenit virali cu momentele electrizante pe care le-au pus în scenă, iar Spike a câștigat la mustață. La ultima ediție din România, formația Vama și Killa Fonic au dus o confruntare muzicală intensă, care s-a soldat cu un incredibil scor de 397,6 vs. 397,5 pentru Vama.

De 18 ani, Red Bull SoundClash aduce în fața fanilor dueluri artistice cu miză emoțională enormă. Prima ediție a avut loc în Olanda, iar de atunci a făcut înconjurul lumii pe cinci continente, în peste 50 de dueluri. 

Red Bull SoundClash e un eveniment care se simte la intensitate maximă, mai ales în ring, între cele 2 scene. Biletele Early Bird sunt disponibile pe redbull.ro/soundclash.

Vârsta minimă de participare la eveniment este de 18 ani.

Partenerii evenimentului sunt George BCR, Vodafone - The Connectivity Partner, LIDL, KISS FM & ROCK FM.