Idol a participat de fapt la revoluția punk inițială din Anglia, mai întâi ca membru al așa-numitului Contingent Bromely, alături de Siouxsie și Banshees, un grup de fanatici care se țineau după Sex Pistols și care au ajutat la popularizarea muzicii și modei punk. Apoi, între 1977 și 1981, Idol a lansat trei albume cu Generation X, pentru ca în 1982 să-și înceapă cariera solo multi-genuri.
Până la sfârșitul deceniului, Idol și-a făcut drum spre New York City, și-a asigurat sprijinul managerului Kiss, Bill Aucoin și și-a lansat o carieră solo cu ajutorul MTV și a videoclipurilor „White Wedding” și „Dancing with Myself".
Echipa de succes, făcătoare de hituri a lui Idol, Steve Stevens și Keith Forsey, a revenit și pentru „Rebel Yell”, după succesul cu debutul solo al lui Idol din 1982. Idol a avut ideea să numească albumul „Rebel Yell”, un titlu inspirat inspirat de o băutură alcoolică pe care Idol a consumat-o la o petrecere cu The Rolling Stones. "Rebel Yell" este de fapt numele unei mărci de whisky.
Toate single-urile, dar în special „Rebel Yell”, „Eyes Without a Face” și „Flesh for Fantasy”, vor fi apoi videoclipuri de succes pe MTV. Iubita Idol, Perri Lister, poate fi văzută în primul rând în timpul „concertului” pe care solistul îl dă în videoclipului „Rebel Yell”.
Billy Idol urmează să sărbătorească cea de-a 40-a aniversare a albumului „Rebel Yell” cu un an mai târziu și cu o ediție extinsă de lux, care va fi lansată pe 26 aprilie.
Lansat inițial în noiembrie 1983, „Rebel Yell” a ajuns să fie certificat de două ori platină și a dat single-urile „Eyes Without a Face”, „Flesh for Fantasy”, „Rebel Yell” și „Catch My Fall”. Reeditarea este disponibilă în formate 2xLP, 2xCD și digital.
Evident, fiind o ediție de lux, vom avea și câteva materiale pe care nu le-am auzit până acum, iar printre ele, coverul lui Idol al single-ului lui Rose Royce „Love Don’t Live Here Anymore”, din sesiunile originale de înregistrare a albumului, plus diferite variante și remixuri ale pieselor discului.
