Rock News

Noutățile din rock: Sepultura anunță turneul de adio

În ediția de săptămâna asta a rubricii noutăților din rock, am vorbit despre numele anunțate pentru Electric Castle 2024, de venirea Megadeth în România, noua piesă Guns N Roses, noutatea despre Bruce Dickinson, revenirea lui Sebastian Bach, retragerea trupei Sepultura, dar și despre ce trupă românească a anunțat un concert simfonic pentru primăvară.

Primele nume confirmate pentru ediția aniversară Electric Castle

În seria lungă de artiști confirmați de festivalul de la castel chiar în matinalul Rock FM, se regăsesc și Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age. E de luat în seamă faptul că aceasta e doar prima rundă de anunțuri despre line-up, urmând ca multe alte nume să fie dezvăluite de organizatori până ne revedem la Bonțida, pentru cea mai mare ediție a evenimentului, din cele 10 de până acum. 



Noutățile din rock, cu Eusebiu Tudoroiu - 11.12.2023

Noutățile din rock, cu Eusebiu Tudoroiu, 00:05:27

Noutățile din rock, cu Eusebiu Tudoroiu - 4.03.2024

Noutățile din rock, cu Eusebiu Tudoroiu, 00:04:42

Noutățile din rock, cu Eusebiu Tudoroiu - 26.02.2024

Noutățile din rock, cu Eusebiu Tudoroiu, 00:03:58

Noutățile din rock, cu Eusebiu Tudoroiu - 19.02.2024

Noutățile din rock, cu Eusebiu Tudoroiu, 00:03:22

O mare trupă confirmată să ajungă în România anul viitor

Megadeth urmează să concerteze la București pe 10 iunie 2024, la Romexpo, în cadrul noului lor turneu. 



Nou single Guns N Roses

Dacă acum ceva timp povesteam despre faptul că trupa a interpretat live un nou single în timpul unuia dintre concertele susținute în cadrul turneului mondial, acum putem auzi și varianta oficială, de studio, a acestuia. „The General” va face parte din viitorul album de studio al trupei legendare care anul acesta a susținut un concert și pe Național Arena, la București. 



Brucke Dickinson s-a căsătorit

Muzicianul a oficializat prin căsătorie relația sa cu Leana Dolci, despre care a vorbit public în prima parte a acestui an. Solistul Iron Maiden a mai fost căsătorit de două ori în trecut, iar acum și-ar fi găsit fericirea de care avea nevoie în viața personală. Acesta urmează să își lanseze albumul solo în prima parte a noului an, urmând să-l promoveze în cadrul unui turneu care ajunge și la București, în vară. Acesta va fi al treilea an consecutiv în care artistul cântă în Capitală. 



Sebastian Bach a lansat primul single solo după aproape 10 ani

„What Do I Got To Lose” se numește piesa și e disponibilă pe platformele de streaming. Ea va face parte din viitorul material de studio pentru care încă nu avem o dată de lansare sau un titlu al acestuia, însă știm că el va apărea cândva în 2024. Între timp, Sebastian Bach are deja câteva concerte confirmate pentru un turneu care pornește din finalul lunii februarie. 



Sepultura anunță turneul de adio

Trupa care a concertat nu mai devreme de luna septembrie a anului acesta la noi în țară anunță că va începe anul viitor un turneu de adio. Acesta vine în contextul aniversării celor 40 de ani de carieră și se va întinde pe 18 luni. Membrii trupei au mai menționat și că, în cadrul lui, vor înregistra live 40 de piese, în 40 de orașe diferite. Ele vor fi lansate ulterior sub forma unei compilații. 



Încă o trupă de rock încearcă simfonicul 

The Mono Jack au confirmat în urmă cu câteva zile că revin în primăvară la Sala Palatului, însă de data asta în variantă simfonică. Ei vor cânta alături de AltOrchestra, cu care au mai avut un concert de acest tip în urmă cu ceva ani. 


Până lunea viitoare, vă doresc o săptămână ușoară!