Rock News

5 piese Trooper pe care abia așteptăm să le auzim reorchestrate pe 19 noiembrie la Sala Palatului

În seara de 19 noiembrie, Trooper va interpreta pe scena Sălii Palatului, alături de Orchestra Simfonică Valahia, reorchestrările unora dintre cele mai iubite piese din repertoriu, cu ocazia aniversării a 28 de ani de activitate a trupei.

Noiembrie se anunță un epicentru al concertelor trupelor de rock românesc, printre care se numără și Trooper Simfonic 28, care va avea loc la Sala Palatului în seara de 19 a lunii. Cu ocazia împlinirii a 28 de ani de activitatea una dintre cele mai emblematice trupe de pe scena autohtonă a promis fanilor un concert simfonic grandios care, după ani de muncă, va fura lumina reflectoarelor și inimile fanilor. 

Având 10 albume de studio lansate și peste 900 de concerte la activ, cei de la Trooper s-au remarcat prin forța, energia și sinceritatea muzicii lor, atât prin versurile directe, cât și prin instrumentalurile marcante.

Cu entuziasmul alimentat de o ultimă lună de așteptare până la concertul Simfonic 28, iată o listă cu cinci dintre piesele Trooper care vor fi reinterpretate alături de Orchestra Simfonică Vlahia în seara de 19 noiembrie și pe ale căror versuri veți putea cânta împreună cu rockerii din Trooper la Sala Palatului

   

„O viață este prea mult” încheie al treilea album de studio al trupei, „Electric” (2006), remarcându-se prin solo-urile energice și expresive de chitară, un refren hipnotizant, care ți se întipărește pe buze, și câteva sonorități gotice inserate în matrița heavy metal. 


„În ziua a opta” e piesa omonimă al celui de-al optulea album Trooper lansat în 2016, care e un exemplu perfect al modului în care instrumentalul trupei susține starea de claustrare oglindită prin textul single-ului.

 

Un an mai târziu, Trooper lansează un cover după piesa cu un mesaj puternic „Maturizare” a maestrului Tudor Gheorghe, împreună cu un videoclip interactiv filmat la 360 grade.


„Destin” e una dintre piesele de referință ale trupei românești de rock. Fiind a treia piesă de pe albumul „Ștefan cel Mare – Poemele Moldovei” (2018), single-ul revarsă o forță mobilizatoare și militantă, susținută de corul Divina Armonie care îi dublează vocea solistului Alin Dincă pe refren.

  

Era imposibil să nu o amintim și pe cea mai lungă piesă a băieților de la Trooper, „Rădăcini de Dor” (2020), care însumează 18 minute și încheie trilogia „Rădăcini” („Rădăcini de lume” - 2011, „Rădăcini de apă” - 2013). Ineditul acestei compoziții stă în complexitatea elementelor care o compun. Pe lângă amprenta bine-cunoscută a trupei, piesa mai reunește și recitativul, vioara, fluierul, cavalul, ba chiar integrează și un fragment din tradiționala „Ciuleandra”. Practic, ia forma unei balade-basm alergate/ritmate care traversează „toată România”, după cum a declarat și Alin Dincă. 



Aceste cinci piese sunt doar o mostră din setlist-ul de care fanii Trooper se vor putea bucura pe 19 noiembrie la Sala Palatului, împreună cu alte surprize pregătite de membrii trupei ca parte a concertului Simfonic 28. Biletele sunt disponibile aici.