Rock News

Scena Constelații Rock 2023 este acum deschisă pentru toate trupele care au ceva de spus

Muzica rock înseamnă opusul consumului pe repeat al acelorași produse comerciale. Înseamnă originalitate, inspirație, înseamnă a pune o individualitate într-o muzică cu mesaj. Însăși cuvântul #ROCK înseamnă a zdruncina ceva existent și a crea altceva cu totul nou, care stârnește trăiri în mintea și inima ascultătorului.

De aceea Constelații Rock oferă ceva diferit în peisajul muzical românesc.

Trupele sunt grupuri de artiști alcătuite nu în scop de marketing, ci pentru a-și exprima viziunea, prin muzică. Multe renunță, crezând că nimeni nu ascultă pentru că nu sunt la radio sau pe un youtube cu un milion de subscribers (cumpărați).

Dar acum punem la dispoziția artiștilor o echipă de organizare, un juriu profesionist și un public numeros care abia așteaptă să ȋi asculte!

Ştim că sunt multe trupe valoroase, cu piese bune, mai mult sau mai puțin uitate prin sertare. Constelații Rock e un imbold pentru a le finaliza, înregistra și înscrie aici până pe 1 mai!  https://www.constelatiirock.ro/concurs/inscriere

Suntem aici pentru orice neclarități, dificultăți întâmpinate în înscriere; tips and tricks; suport, dacă aveți emoții pentru competiția live. Suntem toți rockeri, putem discuta despre muzica pe care o ascultăm, despre ce ne face să aparținem acestei lumi. Nu suntem un concept distant, sau doar o competiție, suntem în primul rând o comunitate.

Toate cele 32 de trupe selectate pentru competiția live vor fi intens promovate. Pe lângă oportunitatea de a câștiga unul dintre marile premii, poate mai important este că lumea vede și ascultă ce reprezintă viitorul rock-ului românesc și faptul că artiștii formează contacte. 

Avem deja un număr semnificativ de înscrieri, dar noi dorim să aducem ȋntreaga comunitate laolaltă!

A new galaxy is born! Iar VOI sunteți stelele din Constelația noastră!