Rock News

Primele imagini cu „72 seasons” și noi informații despre ce va conține viitorul disc Metallica

Au apărut primele imagini cu formatele fizice pe CD, casetă și vinil ale noului album de studio Metallica, a cărui lansare e pe 14 aprilie. Unul dintre cântecele de pe album va avea peste 11 minute

Dacă privim strategiile de promovare a noului album, încă de la anunțul acestuia, Metallica a lansat progresiv single-uri care cresc în lungime unul după celălalt. Atfel, în prezent vorbim despre patru single-uri care au trei, cinci, șase și șapte minute („Lux Aeterna”, „Screaming Suicide”, „If Darkness Had a Son” și titlul albumului). Practic, avem deja și o primă esență a identității muzicale care definește, cel puțin dintr-un punct de vedere, cel de-al 11-lea material de studio din discografia legendarilor rockeri. 

Cum media de lungime a cântecelor de pe „72 seasons” va fi de șase minute și jumătate, cea mai lungă piesă având peste 11 minute, fanii ar trebui să fie pregătiți pentru un disc cu potențialul de a fi ceva mai solicitant. 


Lista pieselor de pe „72 seasons”, noul album Metallica și duratele lor

01. "72 Seasons" (7:39)

02. "Shadows Follow" (6:12)

03. "Screaming Suicide" (5:30)

04. "Sleepwalk My Life Away" (6:56)

05. "You Must Burn!" (7:03)

06. "Lux Aeterna" (3:22)

07. "Crown of Barbed Wire" (5:49)

08. "Chasing Light" (6:45)

09. "If Darkness Had a Son" (6:36)

10. "Too Far Gone?" (4:34)

11. "Room of Mirrors" (5:34)

12. "Inamorata" (11:10)

Ascultă albumul în exclusivitate mondială!

Pe data de 13 aprilie, într-o serie largă de cinematografe din toată țara, fanii Metallica au șansa de a participa la „72 Seasons - Global Premiere”, un eveniment oficial marca Metallica. În cadrul evenimentului care va avea loc la nivel mondial, iubitorii rockului au șansa să asculte primii noul material discografic și să vadă o serie de interviuri și clipuri cu trupa, care ne vor dezvălui povești din spatele muzicii lor, precum și videoclipurile pieselor de pe ultimul album.