Rock News

Fostul basist Sex Pistols va lansa „Consequences Coming” la primăvară

Data lansării albumului solo al lui Glen Matlock a fost anunțată odată cu apariția primului single, „Head On A Stick”

Glen Matlock, co-autorul celor mai recognoscibile piese ale formației Sex Pistols, „Anarchy In The UK”, „God Save The Queen” și „Pretty Vacant”, va adăuga, pe 27 aprilie, încă un material muzical la repertoriul carierei sale solo, prin casa de discuri Cooking Vinyl. Artistul, acum în turneu cu bine-cunoscuta trupă Blondie, a lansat primul single de pe „Consequences Coming”. 

Piesa „Head On A Stick” e gândită ca un semnal de alarmă din partea muzicianului, care atrage atenția asupra unor situații politice care aveau loc la momentul conceperii albumului. Proiectul muzical a început să ia contur în contextul Brexitului și al mandatului fostului președinte al Statelor Unite, Donald Trump. Cu alte cuvinte, într-o manieră caracteristică activității sale artistice din totdeauna, basistul dorește să transmită mesaje cu încărcătură socio-politică. Videoclipul a fost filmat în timpul turneului cu Blondie, între concerte.

Matlock a continuat, după activitatea cu Sex Pistols, o carieră muzicală frumoasă, înființând trupa Rich Kids, mai apoi să consolidând o carieră solo. A colaborat cu multe nume mari ale muzicii rock, precum Iggy Pop, Primal Scream, Faces și Blondie, alături de care cântă în prezent. Basistul va apărea și pe albumul Blondie ce urmează să fie lansat. 

Cu ocazia noului contract cu casa de discuri Cooking Vinyl, albumele solo anterioare ale lui Glen Matlock vor fi relansate, respectiv „Born Running” din 2010 și „Good To Go” din 2018.