Rock Evergreen

A destrămat Yoko the Beatles?

„O să fie incredibil de amuzant peste vreo 50 de ani: s-au despărțit pentru că Yoko a stat pe un amplificator.” Paul McCartney, 1969

Alex Mușat (Sunete)

Paul McCartney a prezis, mai în glumă, mai în serios, atitudinea pe care fanii trupei o vor avea față de Yoko Ono, personajul negativ al despărțirii Beatles. Penetrând cultura pop drept antagonista ideală, Ono, prin ale sale participări constante la repetițiile și sesiunile de creație ale trupei, fapt ce era interzis tuturor prietenelor și soțiilor membrilor, pare că nu a făcut altceva decât să îi separe pe John, Paul, George și Ringo, fiind, în ochii multora, motivul singular pentru care aceștia au decis să o ia pe căiseparate. Pe de altă parte, avem adesea tendința de a simplifica evenimentele complicate și de a găsi un singur țap ispășitor. Astfel, scăpăm de bătăi de cap nedorite și putem arăta cu degetul către un om, fără a încerca să mai înțelegem întreaga situație. Așadar, este Yoko o scurtătură lejeră către răspunsul simplu pe care îl căutam cu toții? 

O căutare pe Google ne scoate la iveală și meme-uri: o poză trucată cu Paul, Ringo și George acoperindu-și urechile, în timp ce, în fundal, Yoko… cântă. Desigur, talentele vocale avangardiste ale acesteia nu au fost mereu apreciate, iar expozițiile sale au fost deseori criticate, dar oare nu cumva îi judecăm arta prin prisma supărării pe care ne-a adus-o? Până la urmă, ea a despărțit trupa, nu-i așa? Paul zice că nu. „Cu siguranță nu ea a destrămat formația, formația deja se destrăma”, a declarat acesta, în 2012. Dacă tragem un ochi către evenimentele din perioada ’66- ’69, e foarte probabil să găsim răspunsuri întortocheate, dar reale: managerul Brian Epstein moare în urma unei supradoze accidentale de somnifere, lăsând trupa complet dezorientată, mai ales în ceea ce privește aspectul de business, compania Apple Corps. este înființată, dar, în mod bizar, Beatles pierd din ce în ce mai mulți bani, iar cursurile indiene de meditație cu Maharishi Mahesh Yogi devin o dezamăgire, în special pentru Lennon. În plus, dependențele de droguri ale acestuia o iau razna și George este din ce în ce mai nemulțumit de monopolul creativ însușit de perechea Lennon-McCartney. Observăm multe dintre aceste tensiuni și în cadrul documentarului Get Back, recent lansat de regizorul Peter Jackson, unde George le comunică celorlalți trei că părăsește formația, fix în mijlocul unei repetiții. Acesta revine câteva zile mai târziu, dar este clar că paharul era aproape plin. În plus, nu ar trebui să neglijăm nici fascinanta poveste de dragoste dintre John și Yoko, deoarece aceasta i-a devenit muză incontestabilă, până în punctul în care Lennon și-a schimbat legal numele în John Winston Ono Lennon.

După moartea violentă a acestuia, Yoko nu s-a mai recăsătorit vreodată, dar și-a continuat atât cariera de artistă a avangardei, cât și implicările în ceea ce privește domeniul Beatles. Oricât de multe rele s-au spus, ea este cea care le-a oferit lui McCartney, Harrison și Starr casete cu două demo-uri ale lui Lennon, Free As A Bird și Real Love, pe care aceștia le-au lucrat în cadrul colecției Beatles Anthology, în 1995, acestea devenind ultimele cântece lansate de Beatles vreodată. În plus, Ono a rămas mereu activă în promovarea moștenirii soțului său, chiar dacă relația cu Paul nu a fost mereu una bună, mai ales când acesta a dorit schimbarea titlului Lennon-McCartney în McCartney-Lennon pe piesele compuse fără ajutorul lui John.

În altă ordine de idei, oricât de complicat ar părea, n-ar fi rău să îi urmărim cariera lui Yoko departe de Beatles și Lennon, căci s-ar putea să descoperim câteva expoziții și initiative artistice demne de recunoaștere: Cut Piece, Grapefruit Book, Wish Tree, Earth Piece sau Skylanding sunt câteva dintre instalațiile de artă pe care Yoko le-a creat, de-a lungul anilor. În plus, coperta albumului Season of Glass, lansat la un an după uciderea lui Lennon, reprezintă una dintre cele mai șocante cover-uri de album, căci aceasta înfățișează ochelarii plini de sânge ai lui John, „salvați” de Yoko în noaptea crimei, așezați lângă un pahar cu apă, pe un pervaz în spatele căruia răsare Central Park-ul newyorkez. Extraordinar și sinistru comentariu ce denota gândirea conceptuală a lui Yoko – controversată, dar adesea plină de substraturi profunde.

În cel mai rău caz, Yoko Ono pare că a fost ultima picătură dintr-un pahar plin până la refuz. Astfel, nu o putem blama pentru despărțirea Beatles, căci tensiunile dintre cei patru se aflau deja la cote înalte. Și totuși, o întrebare rămâne: oare cum ar fi fost tratată cariera acesteia, dacă nu ar fi fost atât de legată de sfârșitul universului Beatles?