Rock News

Cel mai recent single Sloth Motion s-a auzit în premieră națională pe Rock FM

Sloth Motion a lansat oficial azi, la „Rock Driver” cu Cristian Hrubaru, „L.O.V.E”, cel mai recent single, în direct la Rock FM.

Sloth Motion este o trupă fresh pe piața de rock din România, formată din cinci oameni pasionați de muzică. În studiourile Rock FM au venit alături de noi George Mihart, solistul formației, și Paul Buzilă, chitaristul Sloth Motion, care a și fondat grupul în 2019. Băieții nu au venit cu mâna goală, ci au adus cu ei și piesa „L.O.V.E.”, cel mai recent single al lor, pe care l-am ascultat în direct pe Rock FM în primă audiție. 

Băieții ne-au povestit în emisiunea prezentată de rockerul-șef, Cristian Hrubaru, despre pasiunea lor pentru muzică, despre experiența de a se lovi de o pandemie și de un război imediat după lansarea trupei, despre cum se împart între repetiții, joburile de zi cu zi și familii, dar și despre ce planuri au în materie de muzică. 

Aceștia vor să își lanseze primul lor album de studio, pentru care ne-au mărturisit că încă nu au găsit un nume, dar pentru care au foarte multe piese compuse pe care intenționează să le înregistreze în perioada următoare. „L.O.V.E.”, piesa pe care am ascultat-o în această seară la Rock FM, a fost înregistrată alături de Dragoș Strat de la trupa Om la lună, cu care Sloth Motion va lucra și la restul pieselor de pe viitorul lor album. 

Dacă nu ai fost pe fază și ai ratat discuția dintre Cristian Hrubaru și băieții de la Sloth Motion, cât și prima audiție a piesei „L.O.V.E.”, le poți asculta în podcast-ul emisiunii, disponibil pe rockfm.ro. Noi le urămbaftă în continuare băieților și abia așteptăm să auzim restul pieselor de pe album și să-i vedem live pe cât mai multe scene! 

Rock Driver - invitați SLOTH MOTION cu single în primă audiție

Rock Driver, cu Cristian Hrubaru, 00:13:14

Rock Driver - 8.03.2024 - Uniți pentru Johann Hentz! Cu Johann și Florin Țibu (Bucovina)

Rock Driver, cu Cristian Hrubaru, 00:13:46

Rock Driver - 8.03.2024 - Scarlet Aura cu un single nou lansat și cu vești despre viitorul album

Rock Driver, cu Cristian Hrubaru, 00:14:49

Rock Driver - 08.03.2024 - WIMA Asociația Femeilor Motocicliste din România

Rock Driver, cu Cristian Hrubaru, 00:23:06