Rock Reviews

Three Days Grace, revenire spectaculoasă în România #ConcertReview

Arenele Romane au fost pline aseară cu fani nerăbdători să-i vadă pe rockerii canadieni, reveniți în România pentru a-și promova noul album.

Three Days Grace a lansat anul ăsta „Explosions”, al șaptelea material discografic din carieră. Un prilej de a pleca la drum într-un turneu de promovare, care a inclus și România. Rockerii au concertat aseară în București, în fața miilor de fani care au umplut Arenele Romane și au savurat fiecare secundă a concertului. Seara a fost o trecere prin discografia trupei și prin stilurile abordate de ei în timp. Au cântat piese de pe fiecare album, evident cu precădere de pe cel mai nou dintre ele.  Trupa nu e prima dată la noi și sigur fanii prezenți aseară i-au convins că e musai să mai revină.

 

Canadienii au urcat pe scenă în jurul orei nouă, după deschiderea americanilor de la 10 Years. Primul lucru care m-a „lovit” a fost energia lor debordantă. S-a simțit de la prima notă că băieții ăștia se bucură real să fie pe scenă în fața românilor. E adevărat, nici publicul n-a fost mai prejos. E probabil greu să nu debordezi de energie și bună dispoziție atunci când o armată de oameni te primește din prima cu brațele deschise și scandează puternic numele trupei după fiecare melodie. Canadienii și-au început show-ul cu „So Called Life”, primul single lansat de pe noul album, care a ocupat prima poziție în Billboard Mainstream Rock timp de patru săptămâni. 

 

Deși Matt Walst s-a alăturat formației de aproape 10 ani, senzația atunci când e pe scenă alături de Three Days Grace e că solistul cânta cu colegii lui de o viață întreagă. Chimia dintre ei este electrizantă și cu siguranță se resimte în cum sună trupa live. Acesta a mărturisit că e un lucru special pentru el să aibă „Painkiller” în setlist, pentru că e prima piesă pe care a scos-o împreună cu trupa, după ce li s-a alăturat.

 

Three Days Grace au petrecut o zi întreagă în București, înainte de concert și s-au declarat fani ai țării noastre, ai mâncării de aici, ai atmosferei și ai felului în care românii trăiesc și știu să se distreze. De aceea, i-au provocat pe români să sară, să danseze și să cânte împreună „The Good Life”, moment în care toată mulțimea s-a dezlănțuit.  

 

Doi fani norocoși au cântat pe scenă cu Three Days Grace. După un moment emoționant acustic pe „World So Cold”, Matt a întrebat dacă se simte cineva suficient de curajos încât să urce pe scenă cu ei. Ce părea a fi doar o glumă s-a transformat în cea mai frumoasă realitate pentru o fată din Hunedoara și un tânăr din Vâlcea, care își serba ziua de naștere la concertul canadienilor. Cei doi au urcat pe scenă alături de Three Days Grace și au cântat cu ei „Just Like You”. Ce cadou mai frumos putea să primească un fan înfocat?!

 

Setlist-ul s-a încheiat cu un moment special pe „Lifetime”, o piesă de pe noul album dedicată celor care nu mai sunt și pe care ne-am dori să-i putem avea din nou alături. Mulțimea a cântat fiecare vers alături de trupă, într-o mare de luminițe de la telefoane. După, trupa le-a oferit românilor cel mai așteptat cântec al serii: „I Hate Everything About You”, cea mai cunoscută și ascultată piesă din cariera trupei.  

 

Degeaba au încercat ei să le ureze românilor „noapte bună!”, pentru că publicul nu a renunțat ușor și i-a ovaționat pe canadieni până când au mai primit două piese. Așadar, concertul s-a încheiat apoteotic cu „Never Too Late” și „Riot”. Pentru fanii adevărați, concertul a garantat o seară de neuitat, în timp ce pentru cei mai puțin familiarizați cu trupa, Three Days Grace e o descoperire valoroasă de inclus în playlist. Cert e că românii au demonstrat din nou că se poate conta pe ei atunci când vine vorba de rock! 



Foto Mihai Vasilescu