Dan Iliescu (Timpuri Noi): „Eu mi-am zis că dacă Hendrix poate să cânte, cânt și eu”

De la înființarea trupei, Dan Iliescu a fost compozitor, chitarist, apoi și vocal și evident, omul cu care am început să confundăm Timpuri Noi.

Grupul serbează în acest an 30 de ani de la apariția albumului de debut, „Timpuri Noi”, prin numeroase concerte și ediții speciale limitate ale LP-ului. Într-unul dintre festivalurile în care îi vom vedea live este și #KIMARO, unde Timpuri Noi va urca pe aceeași scenă cu Bucovina și Lupu' cel Rău în seara de 14 august.

Am stat la povești cu Dan Iliescu despre cum era muzica înainte de 89, despre aniversarea din acest an și impactul pe care l-a avut debutul Timpuri Noi pentru muzica românească.

Mai întâi, „La mulți ani” pentru că anul acesta albumul de debut Timpuri Noi - cel cu copilul - face 30 de ani. Când ai realizat cât de important a fost albumul ăsta pentru copiii care descopereau muzica?

Dan Iliescu: Noi ne-am dorit din prima să avem un impact pentru că până în momentul acela genul agreat era ceeea ce cânta AC/DC si pop-rock-ul, iar noi am vrut sa facem altceva, ne-am dus înspre rock-ul alternativ. Pe vremea aia, toți trebuiau să cânte subțire, ca AC/DC.

Norocul nostru a fost ca noua generație a răspuns pozitiv.

Ne-am dat seama de impact mult mai târziu, atunci doar ne-am bucurat de succes. În momentul ăla nu te gândești cât de important este albumul, ci te gândești să faci ceva în aceeași direcție.


Cât din ceea ce ți-ai propus când ai început trupa s-a realizat?

Dan Iliescu: Aproape tot, muzical. Pentru că noi am scos periodic albume, mai ales că sunt și compozițiile mele în majoritate și normal că țin la ele.

A ieșit totul foarte bine până când ne-am despărțit. Până și ultimul album, „Basca Abundenței” mi se pare foarte echilibrat. 

Am încercat să nu repet aceeași orchestrație, aceeași temă, să pot să merg pe nivel social. 

Timpuri Noi este o trupă cu un discurs mai mult social decât emoțional. Am mers pe diferite aspecte ale societății în care trăim și care se reflectă în fiecare dintre noi.


Ce sfat ai avea acum pentru tine la 20 de ani?

Dan Iliescu: Să fiu serios, să muncesc și să fiu serios (râde).

Da, poate că la 20 de ani nu mă gândeam așa. Când ne-am apucat de cântat, asta era în '81, am mers ușor, abia după '90, când am avut succes ne-am dat seama că se poate trăi din treaba asta, nu era numai o pasiune.

Atunci am realizat că dacă vrei o meserie, meseria trebuie sa fie un hobby.

Pentru un om de 20 de ani e greu, dar trebuie să înteleagă care sunt posibilitățile lui și să și le urmeze.

Asta ar trebui să facă și școla. Fiecare trebuie să-și găsescă propriul talent și să-l exploateze la maximum. Dar părințți sunt ocupați să facă bani, iar școala să facă noi programe care să zăpăcească.


Ai fost la început chitarist, apoi ai devenit și vocalul trupei. Spune-ne 5 chitariști care te-au influențat.

Dan Iliescu: 

Jimi Hendrix 

Alvin Lee, de la Ten Years After

David Gilmour

Ritchie Blackmore

Și un chitarist extraordinar Frank Zappa - și conceptul, și felul în care cânta.

Mă uit la ei, sunt mulți pe care i-am ascultat cu mare plăcere. Am încercat să reproduc pasaje de la ei, sunt influențe pe care vrei să le imbunătățești, cam așa este în muzică și cam peste tot, în toate meseriile.

Și dacă te mai și apreciaza lumea... 


Și acum 5 vocaliști.

Dan Iliescu: Eu mi-am zis că dacă Hendrix poate să cânte, cânt și eu. Așa, cel mai tare este Freddy Mercury, dar dacă zici de el, ar trebui apoi sa nu mai cânți. Așa, dacă îi iei pe Hendrix, Dylan, mai merge să te apuci.

Un vocalist exceptional este Bobby Mcferrin.

Deep Purple, cu doi vocaliști extraordinari.

Ozzy. Dio, Dumnezeu să-l ierte!, a fost foarte bun, dar când îl auzi pe Ozzy... numai când îi vezi fața!

Robert Plant


Serbați printr-un concert 30 de ani de la albumul cu copilul, în septembrie, la Quantic. Faceți și o ședință foto cu coperta, 30 de ani după?

Dan Iliescu: Ar trebui să fie facută, dar vedem.

Ideea concertului ar fi așa: vom cânta albumul în formulă de trio, am hotărât că este o formulă eficientă, ca pe vremuri. Tocmai că mie mi-a plăcut foarte mult The Police, care era trio, deci dacă pot să cânte trei oameni e foarte bine.

Vom face o înregistrare și video, dar audio sigur și totul se va transforma într-un viitor album live.

Rămâne cel vechi un album amintire. Nu ne-am dat seama atunci că vom ajunge aici, dar cu siguranță ne-am dorit să fim altfel.

Înainte de '89, lumea nu asculta de fapt muzică, nu era informată. Pe noi ne ascultau, aveam succes pe la Craiova, Timișoara, că venea muzica din afară pe acolo. În rest, mai puțin.

Noi, la București, ascultam bulgarii. Bine, mai aveau și ei puțin rock.

Cu acest eveniment, nu vreau neaparat să ies în evidență cu ceva, avem o anumita vârstă, nu vreau să naștem discuții sau situații neplăcute. Dacă eram o formație la debut, asta trebuia să facem din prima, dar acum nu are sens.


Deci nu știți acum dacă veți reface coperta albumului. Copilul a crescut, i-ați făcut casetă și vinil, postere, tricouri. Dar copilul cum arată după 30 de ani?

Dan Iliescu: Nu a existat niciun copil, de fapt a fost o poza de pe la 1800 și ceva, o poză pe care o găsit-o Radu Cartianu. Nu știu de unde, o vedere, o amintire de familie, cum erau pe vremuri pozele vechi pe care le aveam toți, nici el nu știa de unde e. 

Atunci când am scos albumul, mulți au zis că e Rațiu când era mic.