Rock News

KIMARO 2022: Sărbătoarea muzicii românești, între 12 și 14 august, pe malul mării, la Constanța

Kiss FM, Magic FM și Rock FM își dau mâna și prezintă evenimentul KIMARO 2022 - Sărbătoarea muzicii românești.

Între 12 și 14 august, KIMARO Festival dă restart distracției și te invită să cânți și să dansezi, pe malul mării, la Constanța, în trei seri de neuitat, alături de artiștii tăi preferați. În Parcarea Plaja Modern din Constanța, timp de trei seri, unii dintre cei mai cunoscuți și iubiți artiști din România vor aduce show-uri live și muzică pentru toate gusturile! 


KIMARO este al treilea festival organizat de către radiourile Kiss FM, Magic FM și Rock FM, precedentele ediții fiind extrem de bine primite de fanii muzicii românești. 


Sărbătoarea muzicii românești de la Marea Neagră începe vineri, 12 august, cu Magic Sunsets – o seară cu un line-up îmbietor: 3 Sud Est, Bere Gratis și Holograf. Sâmbătă, 13 august, e timpul să te distrezi cu Spike, Voltaj și Delia, într-o seară Kiss Energy!

Duminică, 14 august, Lupu’ cel Rău, Bucovina și Timpuri Noi urcă pe scenă pentru show-uri de neuitat sub semnul Rock Nights

KIMARO 2022 e un eveniment prezentat de Kiss FM, Magic FM și Rock FM


Intrarea este liberă în toate cele trei seri ale evenimentului care se va desfășura în Parcarea Plaja Modern din Constanța

KIMARO Festival, One Stage and Music for All!