Rock News

The Cure lansează la aniversarea a 30 de ani de la „Wish” un album cu 24 de piese inedite

The Cure va scoate o ediție aniversară „Wish”, 30 de ani după lansarea inițială, într-o variantă remasterizată care va conține 24 de piese nelansate.

„Wish”, albumul The Cure lansat în 1992, va avea parte de o ediție deluxe ce va apărea pe 7 octombrie. Albumul original a fost remasterizat, iar set-ul va avea o variantă extinsă de trei CD-uri. Albumul fusese lansat în aprilie 1992, fiind cel mai bine vândut album din istoria legendarei trupe rock.

 

Pe versiunea aniversară de trei CD-uri, se vor regăsi un total de 45 de cântece, 24 dintre acestea fiind piese nelansate. Conform billboard.com, primul disc va conține versiunea completă a albumului „Wish” remasterizat, în timp ce al doilea va avea 21 de demo-uri nelansate până acum – 17 piese instrumentale din 1991 și patru demou-uri vocale din 1990. Printre acestea se vor regăsi „The Big Hand”, „This Twilight Garden” și „Scared As You,”, precum și variante instrumentale neauzite ale „T7” „Now Is the Time” și „Miss van Gogh”.

 

Cel de-al treilea disc va conține patru track-uri de pe caseta „Lost Wishes”, din 1993, care nu au fost niciodată pe suport CD și digital până acum. De asemenea, va conține o variantă nelansată „A Wendy Band”, un mix nemaiauzit al live-ului „From the Edge of the Deep Green Sea”, cât și o versiune live a piesei „End”, din concertul de la Paris din octombrie 1992.

 

The Cure va pleca într-un turneu european în luna octombrie a acestui an. Între timp, fanii pot face precomanda ediției aniversare a albumului „Wish”, disponibil momentan în varianta de trei CD-uri, un CD și digital. Un format pe vinyl dublu-LP va fi lansat în ianuarie 2023.