Rock News

Membri ai Nirvana și Led Zeppelin și Chris Rock se adaugă listei de invitați-vedetă la concertele In Memoriam Taylor Hawkins

Fostul coleg de trupă Nirvana al lui Dave Grohl, Krist Novoselic, basistul Led Zeppelin, John Paul Jones, starul pop P!NK, chitarista Heart, Nancy Wilson, Nile Rodgers de la Chic, copilul-minune al bateriei Nandi Bushell, în vârstă de 12 ani, și mulți alții au fost adăugați la concertele omagiale Taylor Hawkins care urmează să aibă loc în septembrie.

Jon Paul Jones și Jimmy Page au cântat cu Taylor Hawkins și Foo Fighters la Londra pe 7 iunie 2008, când s-au alăturat trupei pe scena de pe stadionul Wembley. Împreună, au interpretat „Rock And Roll” (cu Hawkins la voce și Dave Grohl la tobe) și apoi „Ramble On”. Aceste spectacole au fost lansate ulterior pe DVD-ul Foo Fighters „Live at Wembley Stadium”.


La concertul din Los Angeles din 27 septembrie, P!NK, LeAnn Rimes, John Paul Jones, Alain Johannes, Nancy Wilson, Krist Novoselic și Greg Kurstin au fost adăugați la spectacolulde la Kia Forum. 

Concertul va include, de asemenea, apariții exclusive ale solistului și basistului Kiss Gene Simmons, Nikki Sixx de la Mötley Crüe, superstarul pop Miley Cyrus, bateristul Red Hot Chili Peppers - Chad Smith, bateristul Rage Against The Machine, Brad Wilk, Joan Jett, Alanis Morissette și solistul trupei The Struts, Luke Spiller.

Foto: Getty Images/ Guliver.