Rock News

Cele mai tari 5 piese ale lui Lenny Kravitz

Lenny Kravitz este unul dintre starurile rock despre care nu poți spune câți ani are. A arătat întotdeauna impecabil, iar cu trecerea anilor nu se poate spune că s-a schimbat prea tare. Este un rockstar cu o carieră care se întinde pe 33 de ani, actor, sex simbol, activist și tatăl minunatei actrițe Zoë Kravitz. Astăzi împlinește 58 de ani.

Iată care sunt cele mai tari 5 piese ale acestui rocker pe care-l suspectăm că ar fi nemuritor (cu siguranță muzica lui așa va fi). În plus, la fiecare dintre aceste piese îți spune și câteva lucruri interesante despre viața lui Lenny.

Are You Gonna Go My Way (1993)


Chiar dacă s-a născut într-o familie înstărită, Kravitz nu a profitat niciodată de acest lucru. El și-a dorit să prin forțele proprii. De aceea, o perioadă a trăit cu 5$ pe zi și a locuit într-o mașină închiriată. Succesul l-a cunoscut la 24 de ani, cu albumul de debut „Let Love Rule”.

Fly Away (1998)

Fiica lui, Zoë, este o renumită actriță acum, dar nici Lenny nu s-a mulțumit doar cu muzica. Unul dintre rolurile sale a fost chiar într-un film nominalizat la Oscar: „Precious” (2009).
Again (2000)


Așa cum probabil bănuiai, Kravitz a avut multe iubite celebre de-a lungul timpului. Printre acestea se numără Vanessa Paradis, Adriana Lima sau Nicole Kidman. Însă, prima sa dragoste a fost actrița Lisa Bonet, cea care i-a și oferit singurul copil, pe Zoë. Chiar dacă lucrurile n-au fost prea roz pentru ei și au divorțat devreme, Lenny a rămas prezent atât în viața lui Zoë, cât și a Lisei.

I Belong To You (1998)


Lenny a fost coleg de clasă cu un alt star care și-a lăsat amprenta asupra muzicii rock. Este vorba de Slash, de la Guns N' Roses. În plus, el a mai fost coleg de clasă și cu Nicolas Cage.
Low (2018)


Un lucru mai puțin știut despre Lenny Kravitz, este că e un mare fan al trupei Kiss. În liceu a mers într-o zi la ore îmbrăcat și machiat întocmai ca Gene Simmons.

Foto: Getty Images/ Guliver.