Din partea formației Pupil Slicer nu numai că am primit un nou single acum câteva zile – „Thermal Runaway” – ci acum ne putem bucura și de un videoclip captivant pentru el. Cântecul a fost înregistrat alături de solista Cara Drolshagen (The Armed) și de chitaristul Frank Muir, relatează Metal Hammer. Poate te întrebi unde ai putea să descoperi combinația asta – îți sugerăm să arunci o privire mai jos.
„Ideea din spatele piesei,” spune solista Katie Davies, „a fost să surprindem experiența de a fi într-un ciclu catastrofic de anxietate și depresie care se înrăutățește indiferent de ceea ce faci, prin intermediul metaforelor legate de energia termică ce crește în stele până când le transformă în supernove”.
Davies recunoaște că piesa a fost concepută cu Drolshagen în minte, aceasta fiindu-i transmisă solistei The Armed după ce titlul și temele generale fuseseră deja stabilite. „Ea a preluat lucrurile de acolo și și-a înregistrat părțile vocale, stabilind astfel motivul liric fantastic pe refren, pe care eu l-am extins ulterior,” povestește Katie.
Lansarea digitală oficială a piesei va avea loc în cursul zilei de azi, însă aceasta le-a fost oferită fanilor încă de duminica trecută. Pupil Slicer au interpretat cântecul, pentru prima oară, în cadrul emisiunii BBC Radio 1 Rock Show.
Foto: Facebook, Pupil Slicer, Gobinder Jhitta




























