Rock News

Robert Plant a găsit soluția pentru împăcarea dintre Paul McCartney și The Rolling Stones

Cum Paul McCartney și Mick Jagger s-au înțepat unul pe altul luna trecută, Robert Plant, împăciuitorul, a găsit soluția.

După ce Paul McCartney a numit The Rolling Stones o "formaţie de coveruri blues", reamintind de rivalitatea dintre cele două grupuri, Mick Jagger a profitat de un concert la Los Angeles pentru a-i răspunde.

"Sunt atâtea celebrităţi prezente în această seară!", s-a adresat el mulţimii. "Megan Fox este aici, e adorabilă. Leonardo DiCaprio. Lady Gaga, Kirk Douglas. Paul McCartney este aici, el ne va ajuta. El ni se va alătura mai târziu pentru un cover blues!".

Acum, Robert Plant a rezolvat problema dintre cele două trupe:

„Nu cred că există vreo dispută”, a spus el pentru Rolling Stone într-un nou interviu. „Se cunosc din 1963. Se iubesc cu disperare.”

În ceea ce privește rezolvarea conflictului, el a spus că McCartney „ar trebui să cânte la bas cu The Stones”.

Dacă The Rolling Stones şi-au început cariera cu coveruri, s-au orientat rapid şi au lansat melodii proprii, devenite clasice, precum "Satisfaction".

Rivalitatea dintre cele două formaţii nu datează de ieri. Și anul trecut, Paul McCartney şi Mick Jagger şi-au adresat înţepături în interviuri.

Aşa cum aminteşte NME, Paul McCartney a declarat în 2020, înt-un interiviu la radio Sirius XM, că The Beatles era "mai bună" decât The Rolling Stones: "Când ei scriu ceva, se inspiră din blues. Noi avem mai multe influenţe".

Mick Jagger a reacţionat într-un interviu pentru Apple Music, cu aceeaşi ironie: "Este chiar nostim. El e adorabil. Nu există evident nicio comparaţie. Adevărata mare diferenţă între cele două formaţii este că una dintre ele a avut şansa incredibilă de a continua pe stadioane, în timp ce cealaltă nu mai există".

Foto: Getty Images/ Guliver.