Mayhem și Watain anunță turneul „The Sanguine Sodomy of North America”

Cele două formații vor pleca la drum alături de trupa Midnight în primăvara anului viitor.

Muzicienii de la Mayhem au decis să facă echipă cu Watain pentru ceea ce se anunță a fi un turneu incendiar. Cele două formații vor pleca la drum, relatează Heavy Consequence, alături de grupul Midnight în luna martie. Spectacolele, adunate sub denumirea „The Sanguine Sodomy of North America”, se vor desfășura, după cum sugerează și numele, pe teritoriu nord-american. Ultima reprezentație live va avea loc pe 3 aprilie, moment până în care muzicienii vor fi susținut deja douăzeci și două de concerte.

Mayhem și Watain sunt extrem de entuziasmați să anunțe că ceea ce va deveni cunoscut în istorie ca sodomia sanguină a Americii de Nord este programat să aibă loc în primăvara lui 2022,” spun trupele implicate, „cu ambele noastre formații la cârmă și cu infamii de la Midnight alăturându-ni-se ca invitați”.

Muzicienii își invită, de asemenea, toți fanii nord-americani să sărbătorească „reîntoarcerea Întunericului și Răului” pe tărâmurile lor – „și să se alăture nouă pentru ceea ce eeste destinat să devină un turneu legendar,” completează ei.

Foto: Invisible Oranges, Ben Stas

Web radios