Rock News

Bruce Dickinson extinde turneul „An Evening With Bruce Dickinson” din 2021

Artistul a organizat șase evenimente în cadrul cărora a conversat cu fanii în luna august, în Regatul Unit al Marii Britanii. Ultimele două au trebuit însă reprogramate din cauza unui caz de COVID din jurul solistului.

Acum, Live Nation a anunțat înca două date, cu specificația că, în afară de acestea, alte întâlniri suplimentare nu vor mai fi programate în acest an.

09 decembrie - Philharmonic Hall, Liverpool
10 decembrie - Usher Hall, Edinburgh

Muzicianul plănuiește să își împărtășească viziunea asupra lumii înconjurătoare cu publicul, dar și să ofere curioșilor șansa de a-i adresa întrebări. Celor prezenți li se promite că vor termina seara mai informați despre motivațiile lui Dickinson, despre experiențele trăite de muzician alături de Iron Maiden, dar și că există posibilitatea să fie martori la momente spontane de cântat.