Rock News

Rammstein anunță datele pentru turneul nord-american din 2022

Muzicienii vor începe turneul pe teritoriu european în luna mai, urmând ca din august să facă atmosferă pentru fanii din America de Nord.

În ultima perioadă, parcă formațiile noastre preferate au anunțat pe bandă datele pentru turneele reprogramate pentru anul viitor. Acum le-a venit și rândul germanilor de la Rammstein, care au anunțat, relatează Loudwire, când vor susține concertele nord-americane din 2022.

Aceasta este a doua amânare a turneului planificat de formația lui Till Lindemann, însă compensația apare sub forma a două concerte adăugate în serie. Planificat să înceapă la data de 21 august, turneul nord-american le va oferi ocazia muzicienilor să urce pe scenă de douăsprezece ori. Ultima reprezentație live a artiștilor va avea loc pe 4 octombrie.

Până să plece în America de Nord, însă, germanii vor susține numeroase reprezentații pe teritoriu european. Începând cu data de 15 mai 2022, muzicienii vor face atmosferă pentru fanii din Cehia, Germania, Elveția, Austria, Danemarca, Regatul Unit al Marii Britanii, Olanda, Franța, Italia, Polonia, Estonia, Norvegia, Suedia și Belgia. Toate datele pentru următoarele concerte pot fi găsite aici.

Foto: Instagram, Rammstein, @jenskochphoto