Rock News

The Hu au revenit cu un cover al piesei „Sad But True” (Metallica)

Mongolii au declarat că Metallica este una dintre formațiile care i-au inspirat, motiv pentru care au decis să adapteze una dintre piesele americanilor propriului stil.

Pe cât de dedicați sunt mongolii de la The Hu utilizării elementelor culturale definitorii ale țării lor de origine în muzica lor, pe atât sunt de aventuroși în colaborări și adaptări. Astfel, după cum relatează cei de la Loudwire, muzicienii și-au extins repertoriul cu un cover al uneia dintre cele mai apreciate melodii ale americanilor de la Metallica: „Sad But True”.

Într-un mesaj inclus la sfârșitul videoclipului atașat coverului (pe care îl poți urmări cu ușurință mai jos), muzicienii au declarat că Metallica este una dintre formațiile care le-au influențat muzica. „Metallica au fost o influență și o inspirație incredibile pentru noi, ca fani ai muzicii și ca muzicieni. Le admirăm cei patruzeci de ani neobosiți de turnee și muzica unică, fără de moarte, pe care au creat-o. Este o mare onoare să le arătăm respectul și recunoștința noastre prin înregistrarea unei versiuni a piesei «Sad But True» în limba noastră și în stilul tipic The Hu,” spun artiștii.

Deși formația The Hu a luat naștere în 2016, albumul de debut al muzicienilor, „The Gereg”, a apărut pe piață abia anul trecut. O ediție deluxe a discului a fost lansată vara asta, pe aceasta fiind incluse variante alternative pentru trei dintre piesele de pe album – „Wolf Totem” (feat. Jacoby Shaddix de la Papa Roach), Yuve Yuve Yu” (feat. From Ashes To New) și „Song of Women” (feat. Lzzy Hale de la Halestorm) – și versiuni acustice ale altor trei melodii – „Shireg Shireg”, „Yuve Yuve Yu” și „Shoog Shoog”.