Cardiosonic este disponibil în toate magazinele digitale de săptămâna trecută - https://ampl.ink/2DPRK .
Videoclipul marchează o premieră pentru trupă, fiind primul realizat în întregime in-house, în vremurile de dinaintea pandemiei, mai exact în luna decembrie a anului trecut. N-am comori spune povestea unui înger (în interpretarea talentatei actrițe Oana Moșneagu) coborât pe pământ care încearcă să descopere umanitatea, însă se lovește de indiferență și prejudecata oamenilor doar pentru faptul că este diferit.
N-am comori este prima parte a poveștii, continuarea urmând a fi lansată săptămâna viitoare cu videoclipul piesei Rai de farisei care va dezvălui deznodământul periplului pamântesc al îngerului.
Cardiosonic, primul album semnat Alex & The Fat Penguins este un montagne russe al corpului emoțional, de la frica de necunoscut, până la strângerea de dinți din timpul căderii și zâmbetul momentului în care știm că totul va fi bine. Unele piese au o încărcătură dramatică (Ursul, Vinul, Quantum Physics), altele sunt un portal spre meditație și relaxare (Somebody, Ploi), iar câteva dintre ele, o mână întinsă spre bucurie (Pararam).
Alex & The Fat Penguins este o trupă de rock alternativ fondată în 2016.
Muzica lor vorbește despre micile și marile revoluții care se petrec în stradă sau în inimile noastre. Inspirația lui Alex își are izvorul într-o gamă largă de emotii și gânduri: poate fi o experiență intimă precum pierderea unei persoane dragi, un fragment de istorie personală cum ar fi pierderile suferite de familia sa în timpul ocupației sovietice, perspectiva pozitivă a renașterii spirituale sau problemele sociale contemporane care ne afectează pe toți (nedreptatea, corupția, războiul sau pericolul distrugerii mediului înconjurător). În 2017, în timpul protestelor pentru legile justiției, Alex & The Fat Penguins au cântat live, în fața clădirii Guvernului României, piesa Just A Fool, imnul anticorupție care s-a bucurat de numeroase aprecieri din partea publicului.