Rock News

David Gilmour "mi-a interzis sa apar pe site-ul Pink Floyd", spune Roger Waters

Roger Waters l-a acuzat fostul său coleg de trupă, David Gilmour, că i-a interzis să folosească site-ul Pink Floyd pentru a-și promova activitatea.

Într-un videoclip distribuit pe social media, Waters, în vârstă de 76 de ani, a spus că a convocat un „fel de Camp David” pentru membrii supraviețuitori ai trupei, la Londra, anul trecut și „a propus tot felul de măsuri pentru a trece peste acest impas îngrozitor pe care îl avem și situația în care ne-am găsit. ”

Cu toate acestea, potrivit lui Waters, „nu a dat niciun rezultat, îmi pare rău să spun”.

Waters a părăsit grupul în 1985, lansând acțiuni juridice (nereușite) împotriva celorlalți membri pentru a-i opri sa foloseasca numele trupei fără el.

Grupul - Waters, Gilmour, Nick Mason și regretatul Richard Wright - s-au reunit ultima oara pentru Live 8, în 2005.