Rock News

Chuck Billy (Testament) a fost infectat cu COVID-19

Muzicianul și soția sa, alături de alți membri ai echipei din culise, au fost testați pozitiv cu noul coronavirus după ce s-au întors din turneul european.

După cum ne-a fost demonstrat în ultimele câteva săptămâni, vedetele sunt la fel de vulnerabile la COVID-19, iar virusul și-a făcut deja simțită prezența și în lumea metalului. După ce, zilele trecute, am aflat că producătorul Andrew Watt (Ozzy Osbourne) a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus, acum Metal Hammer ne atrag atenția că și solistul Testament, Chuck Billy a descoperit că poartă virusul, la fel ca și soția sa.

Americanii de la Testament au publicat informația pe pagina oficială de Facebook a trupei, adăugând că și unii dintre membrii echipei de susținere a formației au fost testați pozitiv. „După cum mulți dintre voi știu, după ce ne-am întors din turneul european Bay Strikes Back, câțiva dintre cei din Testaent ne-am simțit rău și am decis, împreună cu doctorii noștri, să fim testați pentru noul coronavirus COVID-19,” afirmă grupul. Suspiciunile despre Tiffany și Chuck Billy, dar și despre alți membri ai crew-ului au fost confirmate luni.

Pentru a-i liniști pe cei îngrijorați, trupa declară că niciunul dintre cei în cauză nu a ieșit din carantina auto-impusă de la momentul revenirii în Statele Unite ale Americii. „La momentul actual, ne concentrăm (n.r. pe ideea de) a rămâne în siguranță, în carantină, odihnindu-ne și însănătoșindu-ne și, bineînțeles, trimitem urări de bine, rugăciuni și energie pozitivă către prietenii noștri bolnavi”.

La începutul lunii, muzicienii au lansat single-ul „Children of the Next Level”, cea de-a doua piesă extrasă de pe noul lor disc, „Titans of Creation”. Albumul de studio este planificat pentru apariție pe data de 3 aprilie.

Foto: Instagram, Testament, Captură ecran