Rock News

Soundgarden a aflat despre moartea lui Chris Cornell de pe propria pagină de Facebook

Afirmația lor a fost făcuta in procesul legat de presupuse redevențe neplătite, care a fost initiat de văduva lui Chris, Vicky Cornell.

Cornell se afla, pe 18 mai 2017, în Detroit, alături de Soundgarden, cu care se afla în turneu. La câteva ore după concertul susţinut aici, el a fost găsit mort în camera de hotel. Legiştii au decis că s-a sinucis prin spânzurare.

„În urma concertului - așa cum era obișnuit - Thayil, Cameron și Shepherd au făcut pornit noaptea târziu cu autobuzele turneului trupei, până la următoarea lor destinație, în Columbus, Ohio, unde trupa a avea un concert pe 19 mai”, se arată în documentele instanței. „Cornell a rămas la un hotel din Detroit cu intenția de a zbura către Columbus, așa cum obisnuia, deoarece Cornell nu putea dormi în autobuze".

Vicky Cornell, văduva fostului solist Soundgarden, Chris Cornell, a dat în judecată formaţia pentru drepturi de autor pentru şapte cântece nelansate, anunta Rolling Stone.

Grupul a precizat că „Vicky Cornell are în posesie singurele înregistrări paralele ale ultimelor piese Soundgarden care includ părţi vocale şi instrumentale realizate de Chris Cornell. Toţi membrii trupei au lucrat împreună la aceste piese finale, Vicky pretinde acum proprietatea ultimului album Soundgarden”, citează Variety.

Ei au mai precizat că „în timpul a ceea ce Soundgarden considera discuţii productive şi amicale în vederea găsirii unei modalităţi de a lucra cu Vicky, plângerea a fost iniţiată fără preaviz”, iar „plângerea ei arată că membrii trupei s-au comportat dur la momentul morţii lui Chris Cornell. Este în mod evident fals şi abuziv emoţional”.

Foto: Getty Images/ Guliver.