Rock News

Enter Shikari vor lansa albumul „Nothing Is True & Everything Is Possible” în aprilie

Pentru a ne deschide apetitul, muzicienii ne-au oferit deja spre ascultare prima melodie extrasă de pe album, „{ The Dreamer’s Hotel }”.

Cu trei ani deja trecuți de la ultimul disc lansat de Enter Shikari, britanicii au decis că ar cam fi momentul să îi bucure pe fani cu ceva material nou. Conform Kerrang!, muzicienii tocmai au anunțat lansarea unui disc pentru data de 17 aprilie – „Nothing Is True & Everything Is Possible”.

Noul album conține nici mai mult, nici mai puțin de cincisprezece melodii, dintre care avem deja ocazia să ascultăm un posibil hit – „{ The Dreamer’s Hotel }”.

În interviul acordat pentru publicația menționată, solistul Rou Reynolds a declarat că tema principală a discului este „posibilitatea” – în ceea ce privește versurile, dar și  din punct de vedere muzical. Membrii formației au încercat să își depășească limitele, iar indiciul este chiar melodia deja lansată. „Una dintre piese este una orchestrală simfonică, dar există și cântece care s-ar încadra chiar și pe primul nostru disc, Take To The Skies,” a explicat Reynolds. „Diferența subtilă în ceea ce privește albumul ăsta, a mărturisit solistul, este faptul că trupa a încercat să includă toate elementele reprezentative ale muzicii lansate până acum de Shikari. Producția discului a fost păstrată „în familie” – de ea s-a ocupat chiar Rou, ceea ce, spune el, i-a făcut pe băieți să fie mai atenți la detalii.

Iată lista completă de piese a albumului „Nothing Is True & Everything Is Possible”:

  1. The Great Unknown
  2. Crossing The Rubicon
  3. { The Dreamer’s Hotel }
  4. Waltzing off the Face of the Earth (I. Crescendo)
  5. modern living...
  6. apocoholics anonymous (main theme in B minor)
  7. the pressure’s on
  8. Reprise 3
  9. I.N.A
  10. Elegy For Extinction
  11. Marionettes (I. The Discovery of Strings)
  12. Marionettes (II. The Ascent)
  13. Satellites
  14. the king
  15. Waltzing off the Face of the Earth (II. Piangevole)

Foto: Instagram, Enter Shikari@tompullenphoto