Pentru a promova noua piesă pe care Bring Me The Horizons urmează să o lanseze în seara asta, solistul Oli Sykes a decis să poarte o conversație cu cei de la Kerrang!. Muzicianul a povestit de unde i-a venit inspirația pentru mesajul melodiei „Ludens”, care va apărea pe coloana sonoră a jocului „Death Stranding”.
„[...] Dacă există ceva în care crezi, trebuie să aperi cauza. Copiii care ies în lume și fac asta sunt cei care fac diferența. Nu aveam credința asta înainte, dar acum o am,” relatează el pe baza experienței și informațiilor dobândite în ultimele șase luni. „Vreau să mă alătur luptei ăsteia și as fi un ipocrit dacă nu aș face-o. Ăsta este mesajul piesei: că avem nevoie de noi lideri și de noi eroi, noi oameni care să încerce să bată jocul ăsta defect”.
Artistul continuă prin a mărturisi că nu se simte pregătit să fie lider, însă se simte, în același timp, responsabil. „Acum este doar o chestiune de a mă prinde cum să fac asta în felul meu pentru că nu sunt o persoană versată în politică. Sunt interesat de ea, dar trebuie să știi foarte multe despre subiect,” a continuat Oli.
Cel mai recent album al englezilor de la Bring Me The Horizon, „amo”, a apărut pe piață în luna ianuarie a anului ăstuia, ocupând poziția cu numărul 14 în clasamentul Billboard 200.
Pe coloana sonoră a jocului, coform publicației Billboard, vor apărea următoarele melodii:
- „Trigger” - Major Lazer & Khalid
- „Ghost” - Au/Ra & Alan Walker
- „Death Stranding” - Chvrches
- „Yellow Box” - The Neighbourhood
- „Meanwhile...In Genova” - The S.L.P.
- „Ludens” - Bring Me the Horizon
- „Born In The Slumber” - Flora Cash
- „Sing To Me” - MISSIO
Foto: Facebook, Alissic




























