Rock News

My Chemical Romance mulțumesc fanilor pentru entuziasmul arătat legat de reuniunea trupei

Ideea concertului planificat pentru data de 20 decembrie a avut un succes incredibil - toate biletele au fost vândute în numai câteva minute.

My Chemical Romance au revenit cu vești pe care nu credeam să le mai primim vreodată, relatează Kerrang! - trupa se va reuni, având deja un concert planificat pentru data de 20 decembrie, în Los Angeles, California. Trupa a făcut anunțul pe 31 octombrie și, la numai câteva zile după postare, băieții au ținut să mulțumească tuturor fanilor pentru entuziasmul arătat, scrie aceeași publicație.

„Este de necrezut pentru noi ce fericire am simțit în ultimele două zile,” a scris trupa pe rețelele sociale. „Din toată inima, mulțumim pentru primirea călduroasă. Chiar nu ne-am așteptat la asta. Ne vedem în curând. Xoxo, MCR”.

După cum relatează publicația online NME, biletele pentru reprezentație au fost epuizate în numai câteva minute de la momentul în care au fost puse în vânzare.

My Chemical Romance ne-au bucurat cu muzica lor timp de 12 ani, din 2001 și până în 2013. Un an mai târziu formația a lansat o compilație a celor mai tari hituri, „May Death Never Stop You”, urmând ca o ediție aniversară a discului „The Black Parade”, denumită „The Black Parade/Living With Ghosts”, să apară în 2016, la zece ani după original.

Foto: Facebook