Rock News

Sleeping With Sirens lansează videoclipul piesei „Agree To Disagree”

Discul complet este planificat să ajungă la urechile fanilor pe 6 septembrie, peste mai puțin de o lună.

Până la lansarea celui de-al cincilea disc de studio semnat Sleeping With Sirens, „How It Feels To Be Lost”, americanii ne dau un hint despre abordarea muzicală cu ajutorul melodiei „Agree To Disagree”

Asta este deja a treia melodie extrasă de pe disc, primele două, pe care le poți asculta mai jos, fiind denumie Break Me Down” și „Leave It All Behind”.

Știm deja acum doi ani, dintr-un interviu oferit de solistul Kellin Quinn pentru publicația Alternative Press, că albumul detaliază cum e să fii pierdut, iar apoi să găsești speranță. „Sună întunecat, dar există speranța în toate cazurile. Este ceva ce am încercat să introduc mereu în ecuație ca solist. Când scriu despre ceva trist, vreau să vorbesc și despre luminița de la capătul tunelului,” declară Quinn

Băieții vor începe turneul mondial de promovare a albumului pe 10 octombrie, în SUA, urmând ca pe 3 noiembrie, după 11 concerte, să ajungă și prin Europa (Germania, Elveția, Italia, Austria). Ultimul spectacol va avea loc pe 22 noiembrie, în Viena.

Iată lista completă de melodii pe care le vei putea asculta odată ce băieții lansează „How It Feels To Be Lost”:

  1. Leave It All Behind
  2. Never Enough
  3. How It Feels To Be Lost
  4. Agree To Disagree
  5. Ghost
  6. Blood Lines
  7. Break Me Down
  8. Another Nightmare
  9. PS Missing You
  10. Medicine
  11. Dying To Believe

Foto: Facebook