Rock News

Urmărește concertul susținut de Dream Theater în Atena

Spectacolul face parte din turneul de promovare a celui mai recent album de studio al americanilor, „Distance Over Time”.

Băieții de la Dream Theater  au rupt scena în două în concertul din Atena, iar mai jos vei găsi câteva filmări de la eveniment grație celor de la Rockway.gr

Chitaristul Dream TheaterJohn Petrucci, a vorbit pentru publicația on-line Metal Wani despre tot procesul din spatele discului „Distance Over Time” pe-ndelete.

„Chiar și numai datorită modului în care l-am creat, discul este unul organic,” a declarat artistul. „Am mutat toată formația într-un singur loc, departe de casă. Ne-am simțit ca și când am fi plecat într-o excursie de vânătoare sau în camping, a fost ca o retragere temporară din oraș – fără lucruri care să ne distragă, fără să trebuiască să facem naveta, am fost împreună și am reușit să petrecem timp de calitate unii cu ceilalți. Am petrecut zile întregi făcând muzică, compunând, am luat și pauze de grătar și am stat până noaptea târziu să bem bourbon, în fiecare zi. Mediul în care am făcut toate astea și modul în care am organizat experiența ne-a ajutat să ne întărim relația de prietenie, dar și să lucrăm la chimia dintre noi, ca muzicieni. Muzica, am eu impresia, exprimă foarte bine experiența asta. Sunt foarte mulțumit de felul în care ne-a ieșit”.

Cel de-al paisprezecelea album al formației a apărut pe piață la data de 22 februarie.

Foto: Facebook