Rock News

Within Temptation lansează videoclipul cu versuri al piesei „Mad World”

„Încercăm o nouă abordare pentru fiecare album pe care îl scoatem pe piață,” spunea Sharon Den Adel. Uite aici o demonstrație.

Within Temptation revin cu videoclipul cu versuri al melodiei „Mad World”, cântecul fiind extras de pe cel mai recent disc al lor. „Resist” a apărut pe piață pe 1 februarie, fiind prima lansare a olandezilor prin intermediul casei de discuri Spinefarm Records (Universal Music Group).

„Încercăm o nouă abordare pentru fiecare album pe care îl scoatem pe piață,” declara Sharon Den Adel într-un interviu recent. „Nu reușim mereu să facem așa cum ne dorim, dar noul album a însemnat o schimbare completă. Bine, încă avem elemente Within Temptation pentru că nu poți să te schimbi 100%. Dar am folosit multe elemente noi, pe care nu le-am inclus pe niciun material până la Resist. În trecut, am folosit mai mult sau mai puțin aceleași elemente, doar că am pus accentul pe alte lucruri. Avem câteva influențe urbane, asta fiind ceva cu totul nou pentru noi”.

La disc au contribuit, la câte o piesă, Anders Fridén (In Flames) – „Raise Your Banner”Jacoby Shaddix (Papa Roach) - „The Reckoning” și Jasper Steverlinck (Arid) - „Firelight”

„Toată lumea are propriile probleme în viață, iar noi am vrut să arătăm cât de inspirați suntem de noua eră digitală,” spunea Sharon despre însemnătatea discului pentru ea. „Suntem ușor de urmărit în orice moment, iar asta mă îngrijorează – mai ales din cauza faptului că nu știm cine este în spatele computerului. [...] Urăsc faptul că sunt forțată să văd numai lucruri bazate pe algoritmi. Vreau să văd imaginea de ansamblu,” a continuat artista.

Foto: Facebook