Rock News

Sharon Den Adel (Within Temptation) vorbește despre elementele noi de pe discul „Resist”

„Avem câteva influențe urbane, asta fiind ceva cu totul nou pentru noi,” declară artista.

Sharon Den Adel a acordat un interviu pentru publicația Heavy New York înainte de concertul susținut de Within Temptation în New York, pe 2 martie. Artista a atins subiecte precum modul în care formația abordează fiecare album nou, ajungând, evident, să descrie și cel mai recent disc lansat de trupă, „Resist”.

„Încercăm o nouă abordare pentru fiecare album pe care îl scoatem pe piață. Nu reușim mereu să facem așa cum ne dorim, dar noul album a însemnat o schimbare completă,” spune Sharon. „Bine, încă avem elemente Within Temptation pentru că nu poți să te schimbi 100%. Dar am folosit multe elemente noi, pe care nu le-am inclus pe niciun material până la Resist. În trecut, am folosit mai mult sau mai puțin aceleași elemente, doar că am pus accentul pe alte lucruri. Avem câteva influențe urbane, asta fiind ceva cu totul nou pentru noi”.

„Resist” a apărut pe piață pe 1 februarie, fiind prima lansare a olandezilor prin intermediul casei de discuri Spinefarm Records (Universal Music Group).

La disc au contribuit, la câte o piesă, Anders Fridén (In Flames) – „Raise Your Banner”Jacoby Shaddix (Papa Roach) - „The Reckoning” și Jasper Steverlinck (Arid) - „Firelight”

„Toată lumea are propriile probleme în viață, iar noi am vrut să arătăm cât de inspirați suntem de noua eră digitală,” spunea Sharon despre însemnătatea discului pentru ea. „Suntem ușor de urmărit în orice moment, iar asta mă îngrijorează – mai ales din cauza faptului că nu știm cine este în spatele computerului. [...] Urăsc faptul că sunt forțată să văd numai lucruri bazate pe algoritmi. Vreau să văd imaginea de ansamblu,” a continuat artista.

Within Temptation a început un turneu nord-american numit „Resist 2019 Tour” alături de trupele In Flames și Smash Into Pieces. În cadrul turneului, formațiile vor susține 15 spectacole în S.U.A. și Canada.

Foto: Facebook