Rock News

Videoclip nou Within Temptation - „Supernova”

Hai să afli cui i-a dedicat solista această melodie și care a fost inspirația ei.

Within Temptation lansează videoclipul oficial al melodiei „Supernova”, cântecul fiind extras de pe cel mai recent disc al lor. „Resist” a apărut pe piață pe 1 februarie, fiind prima lansare a olandezilor prin intermediul casei de discuri Spinefarm Records (Universal Music Group).

„Am scris piesa asta pentru tatăl meu,” declară solista Sharon Den Adel conform Blabbermouth. „A murit anul trecut, în aprilie. Atunci când cineva moare, nu poți să nu speri că îți va da un semn că totul este în regulă. Melodia despre asta este, despre speranța că vei vedea o supernova, o stea foarte strălucitoare. Ca un semn că există viață dincolo de moarte,” continuă ea.

La disc au contribuit, la câte o piesă, Anders Fridén (In Flames) – „Raise Your Banner”Jacoby Shaddix (Papa Roach) - „The Reckoning” și Jasper Steverlinck (Arid) - „Firelight”

Within Temptation va începe un turneu nord-american – numit „Resist 2019 Tour” – la sfârșitul lunii alături de trupele In Flames și Smash Into Pieces. În cadrul turneului, formațiile vor susține 15 spectacole în S.U.A. și Canada.

Iată și lista de piese a albumului:

  1. The Reckoning (cu Jacoby Shaddix
  2. Endless War
  3. Raise Your Banner (cu Anders Fridén
  4. Supernova
  5. Holy Ground
  6. In Vain
  7. Firelight (cu Jasper Steverlinck
  8. Mad World
  9. Mercy Mirror
  10. Trophy Hunter

Foto: Facebook