2005 - Cele mai mari vedete ale muzicii s-au unit într-un concert pentru a exercita presiuni asupra liderilor politici înainte de summitul G8 privind combaterea sărăciei din Africa. Acțiunea a fost inspirată și organizată de Bob Geldof, cel care organizase cu 20 de ani în urmă un alt mega-concert caritabil, Live Aid, pentru ajutorarea celor loviți de foamete în Etiopia. Spre deosebide de Live Aid, Live 8 nu a fost gândit ca un concert de binefacere, ci că o încercare de creștere a conștiinței civice.
Concertele s-au ținut în 10 orașe, inclusiv Londra, Philadelphia, Paris, Berlin, Johannesburg, Roma sau Moscova, iar printre cei care au participat au fost: Elton John, REM, Dido, Madonna, Coldplay, Robbie Williams, Sting, Pink Floyd (reuniți după mai mult de 20 de ani), U2 și Paul McCartney.
Foto: Getty Imagess/ Guliver.
1956 - Elvis înregistrează "Hound Dog". Varianta lansată este cea de-a 31-a înregistrată.
1962 - Jimi Hendrix este trimis acasă din trupele 101 parasutisti, după ce sare din avion cu parașuta și își luxeaza glezna la al 26-lea salt.
1966 - David Bowie cânta la The Lion Hotel în Warrington, Anglia (a fost plătit cu 30 de dolari pentru spectacol). Au mai cântat și The Powerhouse, trupa din care făceau parte Eric Clapton, Jack Bruce, Steve Winwood și Paul Jones.
1969 - Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr înregistrează 15 variante pentru "Golden Slumbers/ Carry That Weight". Lennon lipsește de la înregistrări, fiind internat în spital în urmă unui accident de mașină avut cu o zi înainte.
1969 - Basistul Noel Redding și toboșarul Mitch Mitchell părăsesc The Jimi Hendrix Experience, după cele trei zile ale Festivalului Denver Pop.
1971 - Queen concertează la Surrey College, în Anglia. Este primul concert în formula Freddie Mercury, Brian May, Roger Taylor și John Deacon.
1982 - Nicky Headon de la The Clash este eliberat pe cauțiune după ce fusese arestat pentru furtul unui autobuz.
1983 - Rod Steward ajunge pe prima poziție în Regatul Unit cu "Baby Jane".
1988 - Tracy Chapman începe dominația de 3 săptămâni în fruntea topului britanic cu albumul de debut, autotintitulat. Ajutată de prestația din cadrul concertului "Nelson Mandela's 70th Birthday Tribute Concert", de la Wembley Stadium, Tracy Chapman va ajunge nr. 1 și în Sstatele Unite.
1991 - Axl Rose provoacă o revoltă după ce sare în public pentru a lua camera unui fotograf. Peste 50 de oameni sunt răniți, iar 15 fani sunt arestați de poliție.
1992 - Mick Jagger devine bunic după ce fiica sa Jade naște primul copil.
1949 - se naște Roy Bittan, "The Professor", clăpar care a lucrat cu Bruce Springsteen E Street Band, David Bowie, Jackson Browne, Dire Straits, Peter Gabriel, Meat Loaf, Stevie Nicks, Bob Seger.
1954 - s-a născut Pete Briquette, bas The Boomtown Rats.
1974 - s-a născut Rocky Gray, baterist Evanescence.
1983 - s-a născut Daron Malakian, chitarist System of a Down.