1999 - Lenny Kravitz ajunge nr. 1 în Marea Britanie cu „Fly Away”. Acest cântec a fost făcut foarte repede, după ce albumul era deja terminat. Kravitz intenționa inițial ca piesa să fie doar un bonus, dar un prieten care a auzit melodia l-a convins să sune la casa de discuri, să oprească întreaga procedură și să adauge piesa pe album.
Foto: Getty Images/ Guliver.
1961 - The Beatles susține un concert special de Valentine’s Day. Organizează și un concurs, câștigătoarea primind un sărut de la Paul.
1968 - Manfred Mann ajunge nr. 1 în Marea Britanie cu piesă „The Mighty Quinn”, un cover după Bob Dylan. Subiectul cântecului este sosirea lui Quinn (un eschimos), care transformă disperarea în bucurie și haosul în odihnă, atrăgând atenția animalelor. Se crede în general că Dylan a preluat personajul din titlu de la rolul actorului Anthony Quinn ca eschimos în filmul „The Savage Innocents” („Inocenți sălbatici”) din 1960.
1970 - The Who concertează în Anglia, la Leeds University. Concertul este imprimat pentru albumul „Live At Leeds”.
1973 - David Bowie leșină pe scenă în timpul unui concert la Radio City Music Hall în New York City, după ce un fan sare pe scenă și îl ia în brațe. Incidentul a avut loc în timpul piesei „Rock n Roll Suicide”.
1980 - Lou Reed se însoară cu Sylvia Morales.
1986 - Frank Zappa apare într-un episod din serialul „Miami Vice”, portetizând un cap interlop pe nume Mr. Frankie.
1987 - Bon Jovi ajunge nr. 1 în Statele Unite cu „Livin' On A Prayer”, melodie care va rămâne pe prima poziție timp de patru săptămâni. La început, Jon Bon Jovi a vrut să lase această piesă de pe albumul „Slippery When Wet”, considerând că nu este suficient de bună. Potrivit lui Jon, o întâlnire cu un grup de adolescenți l-a făcut să se răzgândească și a fost adăugată pe album.
1990 - The Rolling Stones susține primul concert dintr-o serie de 10 sold-out-uri la Korakuen Dome, în Japonia. Peste 500.000 de fani merg la concerte aducând în visteria formației 20 de milioane de dolari.
1992 - Are loc premiera filmului „Wayne’s World” în care apar Alice Cooper și Meat Loaf.
2002 - Mick Tucker, toboșarul formației Sweet, moare de leucemie.
2004 - Dave Holland, fost toboșar Judas Priest, este condamnat la nouă ani de închisoare pentru atac și tentativă de viol.
2008 - Liam Gallagher (Oasis) se însoară cu Nicole Appleton.
2009 - Bruce Springsteen ajunge nr. 1 în Statele Unite cu albumul „Working On A Dream”.
1945 - s-a născut Vic Briggs - chitară - The Animals.
1946 - s-a născut Doug Simril - chitară și pian - Steve Miller Band.
1950 - s-a născut Roger Fisher - chitarist - Heart.
1959 - s-a născut Ice-T - solist - Body Count


