La 17 ani de la ultima interpretare a piesei, Megadeth a cântat live melodia „The Conjuring”. Cântecul se regăsește pe cel de-al doilea album lansat de metaliști, „Peace Sells… but Who’s Buying?” (1986). Formația a interpretat piesa în cadrul celor două spectacole susținute pe 12 și 13 iunie, Plzeň, Cehia și în Katowice, Polonia, unde au deschis serile pentru Judas Priest.
În 2001, Megadeth a cântat „The Conjuring” pentru ultima oară. Motivul? Dave Mustaine, solistul formației, a promis că piesa nu va mai face parte din nici un live din cauza versurilor, care conțin instrucțiuni pentru vrăji ce aparțin de magia neagră și blesteme, care „i-au ruinat viața”.
Uite, mai jos, filmări de la ambele concerte.
Dave Mustaine a acordat, săptămâna trecută, un interviu celor de la Kaaos TV, cu ocazia festivalului Rockfest, ce a avut loc în Finlanda, în care a vorbit despre progresul pe care l-a făcut Megadeth în vederea lansării unui nou album. Discul ce urmează a fi lansat îi va urma lui „Dystopia” și va fi primul la care va contribui chitaristul Dirk Verbeuren, care s-a alăturat trupei în 2016.
Mustaine pare foarte mulțumit de modul și ritmul în care se desfășoară lucrurile. El declară că formația are multe idei dintre care să le poată alege pe cele mai potrivite pentru album: „Am salvat extrem de multe piese de-a lungul anilor, așa că suntem pregătiți. Eu am început deja să înregistrez material pentru noul disc, la fel ca și restul băieților”.
Foto: Facebook




























