Rock News

Noi înregistrări oficiale din turneul Iron Maiden "Legacy Of The Beast"

Legendele heavy-metal-ului britanic, Iron Maiden, au lansat înregistrări oficiale din cel mai recent turneu pe care îl desfășoară, "Legacy Of the Beast". Vedeți mai jos înregistrările.

Maiden deschide cu "Aces High", continuând cu "Where Eagles Dare". Alte piese notabile interpretate în cadrul setului includ clasicul "The Clansman" și "Sign of the Cross" din era Blaze Bayley, precum și trei melodii care sunt cântate pentru prima oară după mulți ani: "For The Greater Good Of God", "The Wicker Man" sau "Flight Of Icarus".

Conceptul pentru turneul "Legacy of The Beast" a fost inspirat de jocul mobil și de cărți de benzi desenate Maiden, cu același nume.

Jocul ”Legacy of the Beast” se inspiră din reprezentările grafice de pe coperta oficială a celui mai recent album de studio al trupei britanice, ”Book of Soul”, ce a fost lansat în septembrie 2015, dar şi din scenografia concertelor pe care Iron Maiden le susţine în cadrul turneului mondial omonim.

În noul joc video, mascota formaţiei, Eddie, este reprezentat sub forma unui şaman din timpul civilizaţiei mayaşe.

Jucătorii trebuie să se lupte între ei într-o arenă mayaşă. Printre celelalte personaje, în plus faţă de ”şamanul Eddie”, se află şi un Clarvăzător.

Jocul ”Iron Maiden: Legacy of the Beast” poate fi descărcat gratuit din App Store şi Google Play.

Foto: Getty Images/ Guliver.