Corey Taylor: Albumul pe care mulți ar fi șocați să afle că îl deține

„Mereu am considerat că, dacă îți place ceva, nu contează ce cred ceilalți,” spune solistul, cu franchețea care îl caracterizează.

 

Solistul Slipknot și Stone Sour i-a acordat un interviu lui Kid Kadet, cu ocazia festivalului Fort Rock, din Florida, pe care îl poți urmări la sfârșitul articolului.

Cea mai interesantă întrebare din tot interviul, după părerea noastră, a fost ceva de genul „Ce album îți este rușine să recunoști că deții?”. În stilul său relaxat, și cu sinceritatea cu care ne-a obișnuit, Corey a răspuns simplu că nu îi este rușine de nimic. „Uite care e faza,” a continuat el. „Toată lumea vorbește despre plăceri vinovate și toate cele. Mereu am considerat că, dacă îți place ceva, nu contează ce cred ceilalți. De asta am discuri Abba chiar lângă albumele Anthrax.

Revenind, însă, Corey a dezvoltat răspunsul. „Cred că albumul care i-ar șoca pe mulți – nu pe mine și nu pe prietenii mei, dar care ar șoca pe majoritatea – ar fi înregistrarea celei de-a zecea aniversări Les Miserables. Este musicalul meu preferat. De asta am și tatuajul cu 24601 pe spate. Este, de asemenea, și cartea mea preferată. Mereu m-am identificat cu personajul Jean Valjean. A început fără a avea nimic și a decis să încerce să se redefinească, apoi a ajuns să se definească prin incidente potrivnice, iar la sfârșit, și-a completat ciclul. Lucrul ăsta care l-a urmărit toată viața l-a ajutat să se definească, în timp ce încerca să devine un om bun. Pur și simplu, mi s-a părut incredibil.”

Stone Sour se află, în acest moment, în turneul de promovare a celui de-al șaselea album de studio, „Hydrograd”, care a apărut în iunie anul trecut și conține hitul „Song #3”.

În cadrul turneului, Stone Sour vor susține un concert și în București, pe 26 iunie, pe care abia îl așteptăm. Tu nu?

Foto: Guliver / Getty Images

 

 

Web radios