Industria muzicală, stimulată de platformele de streaming, a înregistrat o creştere record în 2017

Vânzările au înregistrat o creştere record în 2017, cifrată la 8,1%, în contextul în care sectorul digital a generat pentru prima dată în istorie majoritatea veniturilor realizate în cadrul acestei industrii, potrivit raportului anual întocmit de International Federation of the Phonographic Industry (IFPI).

Vânzările de muzică în format digital, care erau până în 2017 aproape echivalente cu vânzările muzicale pe formate fizice la nivel mondial, au reprezentat anul trecut 54% din totalul sumelor încasate. 

2017 a fost al treilea an consecutiv de creştere a industriei muzicale, iar ritmul de creştere a fost cel mai mare de când IFPI a început să publice date statistice la nivel global, în 1997. 

Cu toate acestea, industria muzicală nu a atins nivelurile înregistrate înainte de apariţia internetului şi a piratării online, care au contribuit la o erodare a vânzărilor începând din anii 1990. 

Actuala creştere se datorează aproape în întregime avântului înregistrat de serviciile de streaming, reprezentate de platforme precum Spotify - recent cotată la bursă -, Deezer şi Apple Music. Aproximativ 176 de milioane de persoane din lumea întreagă au plătit abonamente la astfel de servicii online în 2017, dintre care 64 de milioane au fost abonaţi noi. Vânzările pe formate fizice au continuat să scadă, cu excepţia notabilă a discurilor vinil care au cunoscut o creştere de 22,3%. 

Web radios