Sully Erna, solistul Godsmack, a purta o discuție amicală cu cei de la postul radio Lazer 103.3, din Des Moins, Iowa, pentru care avem o înregistrare. O poți asculta mai jos.
Subiectul viitorului album a fost, bineînțeles atins, iar Sully susține că „e foarte puternic, frate. Cred că oamenii vor iubi discul ăsta. E total diferit de ceea ce am făcut înainte, dar păstrează integritatea și puterea pe care a avut-o mereu trupa. E oarecum separat în două părți, cum obișnuiau vinilurile să fie. Avem partea A și partea B. A este mai melodică, unică, iar B va fi cea care va mulțumi fanii pe care i-am cucerit deja, este mai dură. Încă sunt un pic old-school când vine vorba de aranjamente. Încă fac albume cum se făceau pe vremuri, când puteai asculta piesele de la prima până la a unsprezecea și era o adevărată călătorie. Prima noastră baladă apare pe albumul ăsta, este ceva în stilul Dream On/November Rain. O să avem o groază de texturi pe discul ăsta, există ceva pentru fiecare, sper ca toată lumea să se bucure de el.”
Dar de ce au simțit americanii nevoia sa experimenteze, după atâta timp? „E o reflecție a punctului în care am ajuns, în viață, a evoluției mele ca om. Nu vreau să fac același lucru încontinuu, trebuie să creștem odată cu audiența noastră, să ne dezvoltăm ca indivizi, odată cu schimbările din societate. Nu am fost atât de entuziasmat pentru un album de foarte mult timp. Am speranțe foarte mari pentru el și sper să nu greșesc. Deși, dacă place chiar și unei persoane, voi fi foarte mândru.”
„When Legends Rise”, follow-up-ul discului „1000hp” va apărea pe piață pe 27 aprilie. Acesta va coincide cu aniversarea de 20 de ani de la lansarea LP-ului de debut al formației. Cel de-al șaptelea disc a fost produs de Erik Ron, care a colaborat cu Panic! At The Disco și Saosin.
Godsmack a filmat, mai devreme anul ăsta, un videoclip pentru melodia „Bulletproof”, în care apar cântărețul country Billy Ray Cirus, fostul solist al Skid Row, Sebastian Bach și vedeta de televiziune Chris Jacob, din „Overhaulin’”. Clipul a fost regizat de colaboratorul trupei, Troy Smith.
Foto: Guliver / Getty Images




























