Corey Taylor îi aduce un omagiu lui Chris Cornell, interpretând un cover după „Getaway Car” (Audioslave)

„Chris a fost o adevărată inspirație pentru mine, ca și compozitor, cântăreț, performer, pentru că scria exact ceea ce voia”, declară solistul Slipknot.

Solistul Slipknot și Stone Sour, Corey Taylor, a postat, pe Instagram, un scurt videoclip în care interpretează un cover al piesei „Geatway Car” (Audioslave), doar el și cu pianul său. Acesta este un omagiu adus regretatului Chris Cornell, fost solist al Soundgarden și  Audioslave. Descrierea clipului ne explică asta foarte clar: „Un mic omagiu adus unui artist care ne lipsește incredibil de tare. #cornell”.

Taylor a spus, anul trecut, conform Blabbermouth, că „singurul” său regret este faptul că nu a apucat să îi spună lui Cornell cît de tare l-a inspirat. „Chris a fost o adevărată inspirație pentru mine, ca și compozitor, cântăreț, performer, pentru că scria exact ceea ce voia”, declara Corey. „Nu îi păsa de nimic. Nu a lăsat genurile să îi stea în cale, nu a lăsat stilurile să îi pună piedici, și a fost așa încă de la început, fie că ne referim la chestii gen Badmotorfinger sau la materialul solo adunat pe soundtrackul filmului Singles (Celibatarii, 1992), precum Seasons. A fost incredibil! Putea să diversifice își diversifice extrem de mult muzica, iar asta m-a inspirat enorm. Regret foarte tare că nu am apucat să îi spun asta…”

Stone Sour a cântat un cover al melodiei „Outshined” (Soundgarden), în memoria lui Chris Cornell, la ediția de anul trecut a evenimentului Rock On The Range Kick-Off Party at Express Live!, din Ohio. Carey a vorbit atunci și despre decizia de a interpreta melodia respectivă: „A fost important (n.a. să facem asta). Impactul lui Chris nu poate fi cuprins în simple cuvinte. Așa că am cântat Outshined, nu pentru că am vrut, ci pentru că am avut nevoie să facem asta, ne-am pus tot sufletul în interpretarea, iar audienței i-a plăcut.”

Chris a fost găsit spânzurat în camera sa de hotel, la MGM Grand Detroit, în mai 2017, în urma unui spectacol Soundgarden susținut la Fox Theatre. S-a stabilit atunci că a fost suicid.

Taylor și Stone Sour abia au terminat partea nord-americană a turneului lor de promovare a albumului „Hydrograd” și ne vom întâlni cu ei pe 26 iunie, la Romexpo.

 

Foto: Guliver / Getty Images

 

Web radios