David Ellefson (Megadeth) are numai cuvinte de laudă la adresa lui Dave Mustaine

În timpul unui interviu cu Metal Injection, de luna trecută, din Anaheim, California, basistul Megadeth, David Ellefson, a fost rugat să spună ceva frumos despre colegul său, Dave Mustaine, pentru a contracara toate lucrurile negative despre liderul Megadeth din mediul online.

Ellefson i-a luat apărarea lui Mustaine, spunând că este o persoană îndrăzneață și sinceră, care nu se ferește să spună lucrurilor pe nume, iar acest lucru supără pe mulți.

Ellefson a mai spus despre liderul Megadeth că este un tip autentic, spre deosebire de toate copiile lui Vince Neil pe care le poți intalni pe stradă.

Ellefson a fost în Megadeth de la începuturile trupei, din 1983, până în 2002, când grupul s-a despărțit pentru scurt timp. După ce Mustaine a reformat Megadeth cu o nouă componentă în 2004, Ellefson și-a dat în judecată fostul coleg de trupa pentru suma de 18,5 milioane de dolari, pretinzând că Mustaine îi datora în continuare bani din drepturile de autor. În ianuarie 2005, cauza a fost respinsă de instanță, iar cinci ani mai târziu, Ellefson s-a reîntors în Megadeth.

Foto: Getty Images/ Guliver.

Web radios