Steven Wilson, adus în premieră în România de ARTmania Festival, este fondatorul Porcupine Tree și unul dintre cele mai cunoscute nume ale scenei progresivului si nu numai.
Pe lângă compozițiile sale, Steven Wilson a devenit cunoscut și ca producător. Dintre artiștii cu care a colaborat în această calitate se numără: Opeth (pentru care a produs și/ s-au mixat 4 albume), Anathema, artista norvegiană Anja Garbarek sau starul israelian Aviv Geffen.
Leprous revine într-un eveniment ARTmania după șapte ani de absență.
ROME va urca pentru prima dată pe scena ARTmania Festival, fiind considerată una dintre cele mai importante trupe ale genului de neofolk și martial industrial.
Zeal & Ardor, în premieră în România, este un proiect de “avant-garde metal” fondat în 2014 de muzicianul elvețian Manuel Gagneux (cunoscut și datorită „Birdmask”, un proiect de „chamber pop” în care a fost implicat).
Distorted Harmony, în premieră în România, este una dintre cele mai cunoscute trupe de „progressive metal” din Israel, care s-a făcut remarcată prin abordarea modernă pe care a imprimat-o metalului clasic progresiv.
Abonamentele pentru Festivalului ARTmania 2018 s-au pus în vânzare în rețelele Kompostor, Eventim, MyTicket și iaBilet, primele abonamente având un preț special de 150 lei/ buc., valabil până la finalul lunii decembrie 2017. Din ianuarie 2018 prețul unui abonament va fi de 190 de lei/ buc.
Foto Steven Wilson: getty Images/ Guliver.




























