Luna asta, Bodark au lansat cel de-al doilea album din cariera lor, care se numește „Umaniac” și conține zece piese care te bagă în transă. Întrebați despre concertul de lansare (la care noi, spre rușinea noastră, nu am reușit să ajungem), ne-au spus că a fost un succes total. Emoții au fost destule, lumini orbitoare la fel, dar fanii cei care au venit la concert au avut parte de un concert de cinci stele. Dacă ești curios cum sună discul, noi te sfătuim să investești un pic și să îl cumperi de aici. Nu o să regreți.
În galeria foto, ți-am lăsat și coperta, creată de Tudor Popa.
Hai să vezi cum a decurs interviul.
Bună. Sunt Cătălina, de la Rock FM și mă aflu aici cu Vali Mihnea și Daniel Rizea, de la Bodark.
Bună și ție.
Prima mea întrebare pentru voi este: de la ce vine numele trupei? Am văzut că are ceva istoric, poate și fanii voștri sunt curioși.
Vali: Oarecum. Are un istoric foarte vechi, bodarkul ca și copac. Este un copac cu fructe numite bodark. Noi ne numeam așa dinainte să aflăm de fructul ăsta. Pe scurt, la primele noastre repetiții, când venea lumea pe la noi la sală și ne spunea – cum obișnuiește lumea să categorisească repede muzica – „Semănați cu X, cu Y, cu Z, dar aveam și W, T de la alții, părerile nu se intersectau niciodată. Atunci am zis bine, deși noi încercăm să facem ceva original, e clar că seamănă cu multe lucruri, dar nu este exact ceva anume. Apoi, întâmplător, găsim fructele astea de bodark pe jos, nu știam că așa se numesc, ne uitam la ele și… nu știu dacă le-ai văzut până acum.
Recunosc, nu cred că am văzut vreodată un fruct de bodark.
Vali: Sunt niște chestii de mărimea unui grapefruit, dar seamănă și cu o portocală, și cu un măr, cu mai multe lucruri, dar nu e niciunul din ele. Am zis că „uite, așa suntem și noi”, semănăm cu multe, dar nu ne încadrăm în ceva specific. Am căutat numele fructului și am hotărât să ne numim așa. După ce am căutat un pic pe net, am găsit că bodark vine din franceză, de la bois d’arc, ce înseamnă lemn de arc, din care indienii își făceau…arcuri (râde). Dur, dar totuși maleabil. Asta e o altă analogie care ne-a plăcut.
Denumirea a devenit din ce în ce mai mișto, să înțeleg.
Vali: Exact. De atunci, până azi, așa ne-a rămas numele.
Trupa e singurul proiect din viețile voastre? Ce faceți voi când nu aveți cântări?
Vali: Când nu suntem la cântări… o să răspundem pe rând. Eu: familie, casă, muncesc în domeniul de sisteme de securitate, fără legătură cu muzica, dar e un hobby serios.
Dani: Pe lângă muncă, evident, eu mai cânt cu o trupă de coveruri care se cheamă Supermassive (check it out here). De ceva timp, cânt și cu Sore, la chitară în toate cele trei trupe. Încerc să le pot face pe toate, momentan.
Și reușești să le împaci? Îți ajunge timpul?
Dani: Cu timpul cam greu, dar so far, so good. O să văd pe viitor cum evoluează lucrurile, pentru că, na, trupele deja lansează albume, e necesară multă implicare, lucruri se întâmplă, ceea ce e bine. Acum depinde de mine, să mă pot descurca în continuare. Dar de abia aștept să văd cum evoluează lucrurile.
Mă bucur că reușești să faci atâtea lucruri deodată. Cum ați început să flirtați cu muzica?
Dani: De mici, probabil. Eu, din Constanța fiind, prietenii mai mari ne dădeau muzica lor. Întâmplător sau spre norocul nostru, era o muzică spre rock, anii ’90. De acolo am pus mâna pe chitară, am făcut legăturile, am început să învăț, cu ajutorul internetului, self-taught și așa mai departe, până astăzi când, cât de cât, stăpânim un instrument, putem compune piese, albume și cânta live în condiții, sper eu, decente, sau chiar mai mult de atât.
Vali: Eu, tot de mic am început să flirtez cu muzica, mai mult din familie. Taică-miu cânta și încă mai cântă la chitară și a vrut să îmi transmită și mie pasiunea asta. Lucru care nu i-a reușit, ori pentru că nu eram eu pregătit pentru asta, ori că avea un stil mai nepotrivit pentru mine, la vârsta aia. Am zis că nu vreau să aud de chitară până prin liceu, când am intrat într-un grup de prieteni, de roacheri, pe care îl are, cred, fiecare oraș. Erau acolo câțiva băieți care cântau la chitară, a început să mi se pară și mie interesant, am început să zdrăngănesc și eu, apoi m-am dus la tata, să îmi arate și mie una, alta (râde). Am cântat cu o trupă în facultate, o perioadă, apoi m-am lăsat de muzică. Asta până acum câțiva ani.
Care sunt trupele/artiștii care v-au influențat pe voi?
Vali: E foarte greu să spun asta pentru că sunt foarte multe și diferă ceea ce ascult de ceea ce pun în practică. Am crescut cu Iron Maiden, Celelalte Cuvinte, Roxette. În ultima vreme ascult Blue October, Siddartha, de care nu prea s-a auzit pe la noi.
Dani: Cântând coveruri, de multe ori, cu trupele din liceu/faculate, am avut o paletă mai largă de touchuri cu muzica, majoritatea de speță rock, dar, din România, să zic Sarmalele Reci, OCS, Muse, Arctic Monkeys, Franz Ferdinand.
Văd că aveți influențe foarte diferite, cum ați defini stilul vostru muzical?
Vali: Mi-e greu să categorisesc eu cum suntem, dar, din ce am auzit de la alții, avem influențe alternative, progressive, grunge, cu synthuri. Oricum suntem în zona rock alternativ / rock clasic.
În deschiderea cărei/căror trupe vă doriți voi cel mai tare să cântați?
Vali: De la noi, de exemplu, aș cânta la cei de la Alternosfera, suntem fani. Chiar ne-am cunoscut la un concert de-al lor înainte să știm că vreunul dintre noi cântă, acum mai bine de zece ani. El (Dani) e din Constanța, Alternosfera avea concert acolo, eu m-am dus de la București să îi văd și așa ne-am întâlnit.
Ultima mea întrebare pentru voi este: Ce planuri de viitor aveți
Vali: Planul este ca muzica noastră să ajungă la cât mai multe urechi.
Foto: Facebook, Mihai Vasilescu
Video / editare: Mihai Vasilescu
