Spre sfârșitul lunii trecute, am aflat că Michael Derks (BälSäc The Jaws 'O Death), chitaristul GWAR, a fost diagnosticat cu mielofibroză. Conform unui site medical, „Mielofibroza este o afecțiune caracterizată prin înlocuirea celulelor hematogene (sanguine) din măduva osoasă cu țesut fibros. Aceasta este o afecțiune rară, ce apare la mai puțin de 2 persoane din 100.000.” Basically, un fel de leucemie, iar șansele lui de vindecare depind de găsirea unui donator de măduvă compatibil. Fanii au dovedit, ca în numeroase alte cazuri, că membrii trupelor se pot baza pe ei, iar acum mulți dintre ei s-au oferit să fie testați pentru compatibilitate.
Mai mult de 3000 de fani s-au înscris pentru testări la fundația Love Hope Strength, pe parcursul turneului actual al GWAR, relatează Blabbermouth.
În ciuda diagnosticului și a dificultăților, Derks a hotărât să continue să cânte alături de colegii săi de trupă în turneul de promovare al ultimului album GWAR.
„Deoarece singurul lucru pe care îl pot face în timp ce medicii încearcă să găsească un donator potrivit este să mă păstrez cât de sănătos pot, am decis să nu las spitalizarea iminentă să mă împiedice să fac ceea ce îmi place cel mai mult, să cânt alături de GWAR”, a spus Derks luna trecută. „Voi fi alaturi de ei în turneul nord-american, unde vom interpreta multe dintre melodiile din noul nostru album, The Blood Of Gods, un disc de care sunt mai mândru decât de orice altceva din cei 30 de ani de carieră.”
Poți citi mai multe despre albumul The Blood Of Gods și despre ultimul videoclip al trupei chiar aici.
Foto: Guliver / Getty Images




























