Billy Corgan, fostul cântăreț Smashing Pumpkins, câștigător al două premii Grammy, a lansat „Pillbox”, un film mut cu coloană sonoră, pentru ultimul său album, „Ogilala”. Ți-am mai scris despre proiectul solistului în articolul ăsta, unde ți-am zis de videoclipul melodiei „Aeronaut”. Poți să te uiți la clip aici, apoi să ne spui cum ți s-a părut.
„M-am gândit că e o abordare diferită față de ascultarea, pur și simplu, a unui album. Poți să îl asculți însoțit, în esență, de un film mut, în esență legat de poveste, chiar dacă este non-linear. Arta este artă. Împreună, cele două piese creează o operă de artă în sine.” spune Corgan pentru Blabbermouth despre legătura filmului cu albumul.
În filmul „Pillbox” joacă Harry Holmes, Rai Quartley, Anna Steers, Kalpana Pot, Hardeep Manak, Los Angela, Paul Seroka,, Amelya Hensley și Ike Catcher. Filmul a avut premiera luna trecută, cu 5 apariții în cinematografe în Londra, Los Angeles, Chicago, New York și Sydney.
Foto: Guliver / Getty Images




























