Nickelback a lansat videoclipul pentru una din cele mai heavy cântece de până acum. Piesa „The Betrayal (Act III)” se află pe cel de-al nouălea album Nickelback, „Feed The Machine”, care a fost lansat în iunie, prin intermediul BMG. Nu te mai lăsăm să aștepți, uite-l aici.
„Albumul ăsta este, cu siguranță, mai heavy, în totalitatea lui, decât oricare din discurile noastre precedente.” a declarat solistul Chad Kroeger într-un interviu acordat publicației Music Choice. „Ne-am întors la rădăcinile noastre mai crunchy și suntem mândri de asta. Mereu încercăm să abordăm stiluri diverse, să merge în direcții diferite, dar cu siguranță am creat un sound ceva mai agresiv de data asta”.
Kroeger a continuat prin a spune că „The Betrayal (Act III)” este, probabil, unul din cele mai dure și mai încărcate emoțional singleuri pe care le-au scos vreodată. „Avem destul de multe țipete în refren. Cred că am simțit cu toții gustul amar al disperării și este o aromă pe care ne este greu să o înghițim.”
După ce vor avea cinci spectacole în Vegas, în februarie 2018, canadienii vor începe partea internațională a turneului „Feed The Machine”.
Foto: Guliver / Getty Images




























