Solista Within Temptation, Sharon den Adel, a lansat un material solo numit My Indigo

Albumul ăsta este unul foarte personal pentru Sharon, ce-ai zice să asculți cu noi?

Solista Within Temptation, Sharon den Adel, a lansat un proiect solo care se numește My Indigo. Cântăreața a anunțat viitorul proiect pe facebook, printr-un clip în care a descris ideea din spatele lui. Materialul este unul „foarte personal”, iar compunerea melodiilor a fost un proces terapeutic, ce a ajutat-o pe Sharon să depășească o „criză” de familie despre care nu primim detalii.

(Click dreapta, unmute.)

Primul single de pe My Indigo, un cântec ce poartă același nume, tocmai a fost lansat și îl poți asculta aici.

Despre Within Temptation, Sharon ne-a dat un update referitor la pauza de după ultimul turneu, pentru a căuta inspirație pentru materialele care vor urma. „Sunt mândră să spun ca acum avem câteva cântece geniale pentru Within Temptation. Încă se află în stadiul de demo. Vom merge în curând la studio, iar lansarea va avea loc anul viitor.”

Ultimul disc de studio al formației, Hydra, a apărut în ianuarie 2014 și a ajuns în Billboard Top 20.

Web radios